Ceva despre colonelul Arsenescu

Alălturi de preoții olteni lucra o brigadă de țărani argeșeni, în frunte cu preotul lor (îmi scapă numele). Aceștia, în toiul propagandei pentru colectivizare, avuseseră inspirația de-a răsturna în șanț mașina cu responsabilul-șef al acestei acțiuni, care nu era altul decât tovarășu`Ceaușescu. Aveau un moral ridicat, iar dârzenia lor îi trăda că provin de pe plaiurile din care se ridicaseră la rezistența armată un Arsenescu, sau frații Arnăuțoiu, ori Elisabeta Rizea din Nucșoara.

Tot la grădină¹ l-am cunoscut, neputincios și având un picior de lemn, pe cel care fusese ordonanța colonelului Arsenescu. Era rezervat și tăcut de felul lui, însă, când îl zgândăream peste măsură, începea a ne povesti câte ceva din viața de partizan și din isprăvile colonelului. Cu ochii măriți de intensitatea imaginilor pe care le retrăia aievea, vorbea despre Arsenescu cu patosul cu care grenadirii lui Napoleon vorbeau despre împărat. Atât de mare era faima lui Arsenescu de om invulnerabil și deținător al „ierbii fiarelor” care-i permitea să fie oriunde în același timp, și atât de cumplită spaima în rândurile ostașilor Securității care-l hăituiau, încât odată, fiind încercuit de aceștia, a trecut printre ei cu carabina în mână, fără ca vreunul să îndrepte arma asupra lui. Foarte mulți ani mai târziu, într-un sat de la poalele munților Olteniei (Rugetu), avea să-mi fie confirmat acest fapt de un dascăl bisericesc care-și făcuse stagiul militar într-o unitate de Securitate pornită pe urmele eroului nostru:

„Eram culcat, cu arma în mână și cu degetul pe trăgaci, când l-am văzut ieșind din tufișul din fața mea și venind spre mine cu carabina într-o mână și cu mantaua fâlfâind. Am pus capul în pământ, au început să treacă sudorile și să-mi tremure degetul pe trăgaci. A trecut pe lângă mine, i-am simțit în ceafă vântul poalelor mantalei și apoi s-a topit ca un abur…”- mi-a povestit dascălul.

Când a rămas aproape singur și fără nici o șansă de-a mai continua lupta, a părăsit pădurile, pierzându-și urma în lumea orașelor. Totuși, ani buni după aceea (se pare că vreo nouă, sau chiar zece) unități de Securitate l-au mai căutat prin munți, i-au încercuit de nenumărate ori umbra și au dus lupte crâncene cu prezența lui pur legendară, făcând să răsune munții și văile de ecoul gloanțelor inutil trase.

A căzut într-o locuință din oraș, în urma unei trădări.

(Radu Mărculescu – Mărturii pentru Judecata de Apoi adunate din gulagul românesc, Editura Humanitas, București, 2012, pp. 205-207)

1. Acțiunea are lor în lagărul Periprava.