Conferința „Anatomia unui mărturisitor – Pr. Gheorghe Calciu” susținută de o fiică duhovnicească din SUA
Prezentarea „Anatomiei unui Mărturisitor” a avut loc la biserica Sf. Apostol Luca din Washington DC, pe data de 21 Noiembrie 2021, cu ocazia împlinirii a 15 ani de la adormirea întru Domnul a Părintelui Gheorghe Calciu.
Maria Rosana Roncatto-Stoica, fiică duhovnicească și fină de botez a Părintelui Gheorghe Calciu, l-a cunoscut pe acesta pe când lucra la Pentagon în Departamentul pentru Apărare Biologică, printr-un concurs de împrejurări explicat doar prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Cu un umor fin, dar și cu incursiuni teologice profunde, Maria Rosana ne poartă cronologic prin transformarea lăuntrică a marelui duhovnic: de la un simplu student (în momentul primei detenții), la preot al lui Hristos și, în final Mărturisitor al credinței Ortodoxe.