„Aceasta a fost soţia mea. Şi-a neglijat viaţa, ca să ne-o salveze pe-a noastră”
Stimată doamnă Monica şi dragă domnule Dinu1, A trecut mai bine de-un an, de la decesul soţiei mele şi nu pot încă să-mi revin din durerea care m-a copleşit. Nu pot crede c-a plecat pentru totdeauna şi că n-am s-o mai văd niciodată. Mă uit în jurul meu şi peste tot dau cu ochii peste lucruri care-i aparţineau. Aici este patul în care a decedat, după o noapte de veghe şi de tăcere adâncă. În cuier, atârnă îmbrăcămintea pe care o-mbrăca în fiecare dimineaţă. Într-un colţ al camerei, un dulap modest cu tot felul de mărunţişuri, între care şi ochelarii […]