Constantin Gane

De la avocatură la scris și de la diplomație la înduhovnicire prin suferință. Crâmpeie din viața de roman a scriitorului Constantin Gane

În Zarca Aiudului administraţia nu făcea prea multe mutări. În general, se intra acolo, socotit un „vârf „, rămânea ani îndelungaţi până la eliberarea sub una clin cele două forme: moarte ori expirarea pedepsei. În acest regim de topire a trupului şi psihicului nostru, în care timpul era cenuşiu, hainele cenuşii, mâncarea cenuşie, celula cenuşie şi în care doar cufundarea în noi înşine ne întreţinea, ne anima şi ne colora viaţa, prefirarea aceea a noastră, deşi rară, aducea întotdeauna ceva nou, o speranţă a unui reviniment, a întâlnirii cu un cunoscut sau cu o personalitate pe oare doreai de mult s-o cunoşti.

Constantin Gane – istoricul cu chipul aureolat de o moralitate imaculată

Când, în vara anului 1954, am fost mutat de la parter la etajul Zărcii, în celula în care își petrecea zilele și nopțile două figuri ilustre ale culturii române, poetul Radu Gyr și marele isteograf și scriitorul Constantin Gane, mi-a revenit în fața ochilor minunata operă a acestui sfătos moldovean, Trecute vieți de doamne și domnițe, care a încântat atâtea și atâtea generații, carte care îl reprezintă și îl definește ca personalitate, vocație și preocupări. Poate nici o altă carte nu s-a confundat într-atât cu autorul ei ca aceasta. Deși trecut la vremea aceea de 65 de ani, vigoarea înnăscută […]

Sfârșitul lui Constantin Gane

Într-o seară, după numărătoare, [Alexandru Mironescu n.n.] intră în legătură, prin țeavă, cu Constantin Gane, aflat în celula de sub noi, la etajul unu. Acesta era pe sfârșite, de abia își mai trăgea sufletul. Suferea de spondiloză. – Domnilor, ne zise profesorul, de abia pâlpâie viața în el, e pe sfârșite! Nu mult după aceasta, Constantin Gane, cu un ultim efort, s-a ridicat la geam și a strigat printre jaluzele:

Un scriitor nobil, și la propriu și la figurat.

Figură de letopiseţ, scriitor de viţă veche, nobil la propriu şi la figurat. Om simplu în credinţă şi vast în cultură. Autorul cărţii “Trecute vieţi de doamne şi domniţe”. A murit în Aiud cu puţin înainte de eliberare. (Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Editura Bonifaciu, București, 2012, p. 312)

”Cele câteva vorbe schimbate cu Constantin Gane vor rămâne printre amintirile mele cele mai duioase din Zarcă”

Încă din primele momente de când intrasem în izolare,1 imediat după ce gardianul se îndepărtase, încercasem să iau contact cu celulele vecine. Din dreapta, nici un semn de viaţă! Din stânga, am primit răspuns. Mi se răspundea la fiecare bătaie în perete, dar atâta tot. Vecinul meu nu încerca să vorbească cu căniţa la perete. Bănuind că nu cunoaşte sistemul, am început să-mi deplasez treptat ciocăniturile de-a lungul peretelui, ca să-l fac să înţeleagă să vină la fereastră. Numai după multe stăruinţe, l-am auzit în sfârşit deschizând fereastra.

Constantin Gane, un om fenomenal

Într-o zi, după o percheziție sumară, am fost mutat la o celulă împreună cu doi aromâni din comuna Tudor Vladimirescu (fostă Potur) din județul Constanța. (…) De la ei am aflat că în celula vecină se află profesorul universitar Manu, închis încă de pe vremea lui Antonescu. În aceeași celulă cu el, se afla și scriitorul Constantin Gane, care îmi era cunoscut cu mult înainte de a intra în pușcărie, de când își publicase cele trei volume de ”Trecute vieți de doamne și domnițe”.

Contantin Gane – un bun român și patriot

Am fost mutat iarăși numai în doi, cu scriitorul Constantin Gane. Domnul Gane se trăgea dintr-o familie de boieri moldoveni mai scăpătați acum. Firul genealogiei familiei sale îl cunostea până la 1453, când a căzut Constantinopolul.Era mai în vârstă, din 1887, mi se pare. Jucase la Palatul regal cu fetele lui Ferdinand și ale Reginei Maria. Avea relații în lumea de sus.L-am găsit extrem de reumatic și nu putea merge să ducă tineta.

Constantin Gane – un scriitor al demnității creștine

În zarcă mai era scriitorul Constantin Gane, autorul neîntrecutelor ”Trecute vieți de doamne și domnițe”. Era bătrân și bolnav. Îi băgaseră în celulă un tânăr student, să-l mai întoarcă în patul din care nu mai putea coborî. Venea colonelul din când în când, și zicea Gane: – Domnule colonel, aș vrea niște medicamente, să-mi ușureze boala.