În 1945, fiind nevoită să plec de pe Târnave, am fost trimisă la Bucureşti. Asa am ajuns in casa doamnei Staicovici. (...)
Tot aici l-am cunoscut pe Costache Oprişan, care era şeful Frătiilor de Cruce pe țară. Dacă îmi amintesc bine, a preluat şi activitatea pe care o depusese Fane. Costache era brunet, de statură potrivită, cu o privire blândă şi visătoare. O ființă interiorizată, puțin expansivă. Un bun camarad, un bun luptător. Avea multă dragoste pentru cei din jur. L-am revăzut la Cluj în 1946. A fost arestat în 1948, dus la Piteşti. A trecut prin toată gama suferințelor şi s-a stins la Jilava.
(Alexandrina Teglariu Voinea - Lacrima prigoanei)
