Constantin Pascu
  • Balta Doamnei, Prahova
  • Văcărești, Iași, Gherla
  • 21 Iunie 1998
  • Balta Doamnei, Prahova

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Într-o seară au fost aduși din alte camere 40-50 studenți. Am aflat mai târziu că trecuseră prin Pitești, dar nu realizaseră stadiul de reeducare scontat de Țurcanu et comp. [...]

Între studenții aduși în ultima tranșă era un vechi prieten de suferință. Condamnat în 1941, se eliberase la Galda în 1946. Prin 1948-1949 era student la Facultatea de Agronomie din Timișoara și fusese arestat în avalanșa acelor ani. Fiind transferat dintr-o securitate în alta și dintr-un penitenciar în altul, de-a lungul anchetelor, nu ajunsese la Pitești în timp optim și a fost adus acum la Gherla, să fie reeducat. Constantin Pascu era însă un tânăr credincios, cu caracter de granit. A fost schingiuit rău într-o cameră specială, n-a vorbit nimic și-i înfruntase categoric pe torționari.

Când a fost adus în camera 99, nu l-am identificat, [pentru că] a privi sau a schimba informații cu altul era ceva imposibil. Mai mult deduceai din cele ce se întâmplau în jur, decât să intri direct în contact cu cineva. În această perioadă mă rugam în mine lui Dumnezeu să pot rezista sau să mor necompromis. Trăiam o stare de bucurie inconștinetă și mă supusesem fără rezervă comenzilor. Era ca o nebunie plăcerea de a mă simți torturat. Așa rezistam la cele mai îndelungate și mai feroce schingiuiri. [...]

[Reeducații] au speculat însă dispoziția sufletească pe care o manifestam de a mă supune comenzilor date, fără rezervă. [...] Mi-am auzit numele strigat, credeam că sunt chemat să execut ceva deosebit sau să fiu pedepsit. Înainte de a-mi da seama ce trebuia să fac mi s-a ordonat:

Ține aici, aplicându-mi-se o bâtă pe spinare.

Am apucat cu amândouă mâinile ceva care se ridica în sus, înfășurat într-un cearceaf. Era cel trântit jos. Au început să curgă lovituri la tălpi. Livinski și Vasile Pușcașu loveau precum fierarii fierul roșu pe nicovală. Țineam deci picioarele celui ce scrâșnea de durere, făcându-mă părtaș, deocamdată inconștient, la supliciul lui. Când am conștientizat, am ridicat capul și am strigat:

- Nu mai țin! Nu mai țin! Și-am dat drumul victimei.

Cu o lovitură peste cap m-au redus la tăcere și-am căzut alături de cel torturat. L-au dezvelit pe cel bătut, atunci l-am recunoscut pe Costică Pascu. Trezit din aiureală, am început să plâng în hohote fără să mă mot opri. Căzusem în cursa subtil întinsă de diavol, speculând râvna mea de supunere la schingiuiri. Mi-am adus aminte de învățătura Sfinților Părinți: diavolul, când nu te poate birui prin cele de stânga, minciună, furt, desfrâu, etc., te împinge spre cele de dreapta, îți dă râvnă să întreci măsura, să te crezi puternic în virtute. Atunci te prăbușești prin ceea ce credeai că ești tare. [...] Într-un moment de neatenție al supraveghetorilor, când mă aflam chiar lângă Costică Pascu, în poziție, cu glas mai presus de a fi redat în vreun fel, mi-a șoptit de la înălțimea lui spirituală:

- Chiar dacă tu sau oricare dintre voi m-ați omorî, să știți că v-am iertat!

[...] Părerea mea de rău pentru această greșeală, lipsă de perspicacitate spirituală, de trezvie, cum o numesc Sfinții Părinți, am plâns-o mult și o plâng și astăzi. Frate Costică, iartă-mă!

(Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată. Abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce, ediția a II-a, Editura Antim, București, 2002, pp. 267-268)

 

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii