Crăciunul în lagărul minei Cavnic, anul 1953
Se apropie Crăciunul. Peste Munţii Gutinului ninge ca în poveşti. Se aşterne un strat de zăpadă aşa cum nu am mai văzut. Din acest punct de vedere, iarna 1953/’54 va intra în istorie ca un record de înzăpezire. Comunicarea între barăci se face pe nişte cărări străjuite de nămeţi. Barăcile sunt îmbrăcate în haină albă, iar pe hornuri, fumul se înalţă spre cer ca o coloană a infinitului.
Peisajul este ca dintr-o poezie de Coşbuc. Totul aminteşte de Crăciunul din copilărie. Prin barăci, pe galerie, pretutindeni se colindă. O undă de nostalgie şi tristeţe colindă prin sufletele noastre. Oare câte Crăciunuri vom mai sărbători în ocnă sau în temniţă?
Ce răscolitor sună colindul prizonierilor din Siberia:
“La fereastra amintirii ne-adunăm
Cântecul de altădată, colindăm…”
Cu ecoul colindelor în suflet, intrăm în anul Domnului 1954.
(Pr. Liviu Brânzaș – Raza din catacombă)
august 2, 2015 @ 3:10 pm
De ce nu postaţi, alături de aceste mărturii, şi variantele evadării de la Cavnic aşa cum sunt scrise de doi supravieţuitori: Ion Ioanid – „Închisoarea noastră cea de toate zilele”, şi Ion Pantazi- „Am trecut prin iad”? Dealtfel, Ion Ioanid are o galerie impresionantă de portrete ale victimelor din închisori!