Crâmpeie din ultimele ore de viață ale starețului mucenic Gherasim Iscu

În februarie 1951 am ajuns la Tîrgu-Ocna, penitenciar-sanatoriu pentru deținuții bolnavi de tuberculoză, care erau aduși aici din închisori și diferite colonii de muncă, unii în stare foarte gravă.

Aici, am regăsit pe unii din vechii cunoscuți din Aiud, Jilava și din alte închisori. M-am bucurat de revederea cu ei, dar m-a întristat starea sănătății lor, cum a fost cea a lui Valeriu Gafencu, Gicu Jimboiu, Gili Ioanid și alții.

Aici, am văzut cu adevărat trăirea vieții creștine, dăruirea de sine în îngrijirea celor țintuiți la pat de boală. Din inițiativa medicilor deținuți și cu aprobarea medicului oficial (dna. Dr. Margareta Danielescu), s-a admis ca dintre deținuții mai sănătoși să se facă de serviciu la camera 4, unde erau cei mai grav bolnavi.

Aici se da ajutorul cuvenit celor ce aveau nevoie de el mai mult decît alții. Eu, ajuns aici, am considerat, că este o datorie creștină de a ajuta pe cei în suferință. Astfel, din prima săptămînă cînd am ajuns, am fost bucuros să pot ajuta pe frații în suferință, care nu puteau nici să se dea jos din pat. Și acum, la solicitarea unor foști colegi de suferință, voi relata în cîteva rînduri, cum am stat de veghe la adormirea întru Domnul a părintelui stareț de la mănăstirea Tismana: Iscu Gherasim.

La ora 19,00 se făcea închiderea ușilor cu zăvor și lacăt. După închidere, am trecut pe la patul fiecăruia, întrebîndu-i dacă au nevoie de ceva. Valeriu Gafencu îmi spune: „ai grijă, în noaptea asta mai mult de părintele Gherasim. Cred că ne părăsește.” M-am apropiat de dînsul și l-am întrebat: „Părinte, vă pot ajuta cu ceva?” A făcut semn cu capul că nu. Totuși am rămas lîngă dînsul. După cîteva ore îmi face semn să mă apropii. Abia îmi poate șopti, să-i spun din rugăciunile și psalmii ce știu. Am început în șoaptă rugăciunile începătoare, psalmul 142, după care, acatistul Mîntuitorului pe care l-am învățat de la preotul Ioja Sinesie. Terminînd acatistul, am făcut o mică pauză. Îl văd că deschide ochii, se uită la mine și șoptește ceva. Am început să-i spun psalmii de la utrenie. Spre sfîrșitul psalmului 142, văd că mișcă mîna și caută să-și facă semnul sfintei cruci. A deschis ochii mari, pe care i-a îndreptat spre cer, printre gratiile de la fereastră. Valeriu îmi dă chibritul și lumînarea pe care o aprind discret și i-o pun în mînă. A lăsat pleoapele și a adormit în Domnul. Părintele Iscu Gherasim odihnește în cimitirul de la Tîrgu-Ocna împreună cu cei care sunt scriși pe troița ce s-a ridicat și s-a sfințit în aducerea aminte a sufletelor lor curate, de luptători împotriva comunismului ateist.

Jertfele lor au biruit. Rog pe bunul Dumnezeu să-i odihnească cu sfinții săi mucenici în Împărăția Sa. Amin!

(Costică Țoțea – Din documentele rezistenței, Volumul 5, AFDPR, București, 1992, pp. 284-285)