Crâmpeie din viața părintelui Ionel Pavel, mărturisitorul

S-a născut în data de 04.11.1925, în sânul familiei Dumitriu de pe strada Movilei din Galaţi, ca cel de al cincilea copil. A fost botezat la biserica ”Sfântul Haralambie”, cu numele Ionel. După decesul tatălui, survenit la scurt timp, a fost dat la Orfelinatul din Galaţi.

Aici, legat de un pom pentru năzbâtiile copilăreşti, l-au găsit Ştefan şi Maria Pavel veniţi să-şi găsească pruncul cu care nu fuseseră binecuvântaţi. Impresionaţi de ochii lui albaştri, de starea în care se afla, l-au înfiat, oferindu-i dragostea părintească şi căldura familială în căminul lor, din satul Moscu.

L-au crescut cu multă dragoste, cultivându-i dragostea pentru munca ogorului, pentru învăţătură, pentru neam şi ţară; dar, mai presus de toate, i-au sădit de mic iubirea de Dumnezeu.

La îndemnul învăţătorului din sat, s-a înscris la Seminarul Teologic din Galaţi, pe care l-a absolvit cu rezultate foarte bune, fiind al doilea clasat dintr-o promoţie de excepţie.

Absolvirea Seminarului îi dădea dreptul să urmeze numai Teologia; pentru a avea mai multe porţi deschise, a dat examenele de diferenţă necesare şi şi-a luat Bacalaureatul şi la Liceul Teoretic Vasile Alecsandri. Astfel, a început, pe rând, cursurile la trei Facultăţi: de Teologie, de Litere-limbi clasice şi de Medicină Veterinară.

Conjunctura istorică a acelor vremuri i-a tăiat avântul tineresc fiind întemniţat politic pentru 7 ani, trecând prin închisorile de la Galaţi, Jilava, Gherla şi Canal. Torturile îndurate nu i-au putut anula, ci i-au întărit credinţa în Dumnezeu, iubirea de neam şi ţară, dragostea de aproapele, interesul pentru perfecţionarea zilnică.

I-a iertat pe toţi care l-au schingiuit, l-au umilit, l-au batjocorit; nu a vorbit niciodată pătimaş despre suferinţele îndurate, nu a cerut niciodată pedepsirea torţionarilor, nu a umblat după reabilitare civilă, deşi ştia că familia va avea de suferit. A plecat dintre noi cu durerea că nu se vrea să se afle adevărul despre o generaţie sacrificată pentru credinţa şi dragostea de ţară şi că nu a putut sluji în biserica ridicată din bănuţul foştilor deţinuţi.

La ieşirea din temniţă nu-i mai rămăsese decât o cale de urmat – ”Cărarea Împărăţiei”. A terminat Facultatea de Teologie din Bucureşti, pregătindu-se să-L mărturisească pe Dumnezeu într-o perioadă când a-ţi lua crucea şi a-I urma lui Dumnezeu putea însemna condamnarea la moarte.

S-a căsătorit cu Maria Osman din Ciolănești-Teleorman, în 1956 şi a fost hirotonit diacon pentru Catedrala din Galaţi, de către vrednicul de pomenire Episcop Chesarie. Neprimind acordul împuternicitului politic, a fost preoţit şi trimis la parohia din Luncavița-Tulcea unde a slujit între anii 1957-1962.

Tinereţea, puterea de muncă şi mai ales harul cu care a fost dăruit, de bun predicator, i-au atras aprecierea credincioşilor, dar şi invidia unora. Numai cu ajutorul Celui de Sus a scăpat de o a doua condamnare, susţinându-i nevinovăţia tocmai procurorul, evreu de neam.

Între anii 1962-1973 a fost preot în comuna Rediu – Galaţi. Aici a reparat şi sfinţit cele două biserici din Rediu şi Suhurlui, a îngrijit cele trei cimitire din Rediu, Suhurlui şi Plevna, a reuşit să intre în posesia casei parohiale.

Din 1972 este numit secretar la Protoieria Galaţi, iar din 1973 se alătură preoţilor de la biserica ”Buna-Vestire”, ca preot pentru cartierul Ţiglina II. Şi-a păstorit cu multă dragoste enoriaşii mutându-se la Biserica ”Înălţarea Domnului” pentru a fi cu credincioşii încredinţaţi lui de la venirea în Galaţi.

Prin ieşirea la pensie, pr. Pavel n-a încetat să slujească cu devotament şi dragoste pilduitoare, fiind invitat de fraţii preoţi la slujbe pentru calităţile sale de bun predicator, harnic misionar şi om al păcii. Mai aproape de locuinţa sa fiind biserica Mavramol, a găsit lângă Icoana Maiciii Domnului, loc propice pentru liniştea sa sufletească, pe care a împărtăşit-o la mulţi credincioşi.

Bunul Dumnezeu a rânduit ca ultimul drum pământesc să fie din biserica ”Înălţarea Domnului”, condus de cei pe care i-a păstorit şi omul modest care trecea neobservat să aibă parte de o deosebită slujbă arhierească, de cuvinte deosebite, de recunoaştere ca Om al lui Dumnezeu din partea IPS Arhiepiscop Dr. Casian al Dunării de Jos.

A trecut la cele veşnice, Duminică, 10 decembrie 2011, după o perioadă de suferinţă.

(Periodicul eparhial „Călăuza ortodoxă”, nr. 278 din ianuarie 2012)