Cu Nichifor Crainic în iadul de la Aiud
Pe Nichifor Crainic l-am cunoscut în familia arhitectului I.D. Enescu, unchiul meu, care a executat 13 ani de închisoare, tot la Aiud! Nichifor Crainic a fost profesor la Facultatea de Teologie, poet, filozof, ziarit; e ditat revista Gândirea, revistă de mare anvergură, din care a emanat ”gândirismul”, curent implantat în literatură, artă, filozofie. (…) În 1946 este judecat și condamnat, în contumacie, la 25 de ani muncă silnică, în lotul Mareșalului Antonescu. A reușit să stea ascuns un an, la preotul Sămărhițan din Ardeal. L-au arestat în 1947 și a executat o pedeapsă de 15 ani.
Ne-am reîntâlnit la Aiud în 1952. A prins și dânsul cea mai cumplită perioadă, 1948-1954, adică pe directorul Dorobanțu, pe subdirectorul Mareș și pe gardienii Mayer, Boldur, Căldăraru și Biro. Am dat slavă lui Dumnezeu că ne-am întâlnit în celular. Eram amândoi bolnavi, tare bolnavi și slabi. Suferea de litiază renală1. Când elimina o piatră, îl ștergea moartea!2 Ne dădeau, deseori, ciorbă de varză acră, al cărei consum îi provoca des crize cumplite. Slăbise într-un hal de nu-l mai țineau picioarele. Era sub 50 de kilograme. Și cât era de voinic ca profesor! Cât de mult îl prețuiam și îl iubeam! Eram student la Facultatea de Litere și Filozofie, iar Teologia era în aceeași clădire. Nu cred că am pierdut două ore din cursurile dânsului. Sala era plină până la refuz.
Și acum un muribund! încercam totul, totul, ca să-l ajut. În fiecare dimineață îl serveam cu jumătate din porția mea de terci. Într-una din nopți, l-au apucat dureri cumplite. Căldăraru, o altă canalie de gardian, i-au auzit vaietele, a intrat în celulă, amenințându-l: ”Banditule, dacă mai zbieri, te duc la neagra!”. Rugăciunile noastre i-au mai potolit durerile.
Duminica dimineața, nu terciul era așteptat, ci predica lui Nichifor Crainic, spusă în șoaptă să nu audă gardianul. Radu Gyr și Nichifor Crainic sunt marii autori ai poeziei în lanțuri. (…)
Nichifor Crainic a murit la 23 august 1972.3 Se spune, pe drept cuvânt, că murim de două ori, odată ca ființă, a doua oară în amintirea oamenilor. Aceasta mi se pare moartea cea mai crudă, să știi că după moarte nimeni nu te va mai pomeni. Profesorul Nichifor Crainic nu va cunoaște această moarte. El va rămâne în mintea și sufletul celor care l-au cunoscut și a urmașilor urmașilor lor.
La revedere, domnule Profesor!
(Nicolae Enescu – Memoria lacrimei, Editura Pământul, Pitești, 2007, pag. 32-35)
1. Litiaza renală reprezintă bucăți de minerale care sunt localizate la nivelul rinichiului. Criza de rinichi este adesea descrisă ca fiind extrem de dureroasă. Durerea se mută treptat din spate către organele genitale exterioare și cu cât piatra este împinsă mai mult spre vezică, cu atât suferindul simte mai des nevoia de a merge la toaletă. Procesul urinării este aproape imposibil din cauza arsurilor care se resimt. Alături de aceste dureri și arsuri, vin la pachet și stările de greață, vărsăturile, febra, transpirațiile abundente și deranjamentele tractului digestiv. Intervenția medicală întârziată poate conduce la blocajul renal și la deces.
2. Despre aceste crize de rinichi, Nichifor Crainic relatează în memoriile sale că a trebuit să le suporte, fără să beneficieze de vreun ajutor medical. Spre exemplu, la Aiud, ”după unsprezece zile de chinuri disperate, am eliminat o piatră de mărimea unui bob de fasole mijlociu, fără nici un ajutor medical.” După această criză, pătimitorul a fost mutat în Secția a II-a, într-o cameră mare, dar supraaglomerată, unde ”s-a declanșat a doua criză, aceasta la rinichiul stâng. Dureri care mă înnebuneau. (…) Mă zvârcoleam de durere, dar nu era loc să mă mișc, fiindcă între vecini n-aveam decât un spațiu măsurat de 40 de centimetri, cât puteai să te culci pe-o coastă. Noaptea, ieșeam în spațiul gol de la mijloc și mă tăvăleam gemând în chinuri, dorindu-mi moartea.” (Nichifor Crainic – Memorii, Vol. II, Ed. Muzeul Literaturii Române, p. 153)
3. Data trecerii la Domnul a lui Nichifor Crainic este 20 august. Probabil că memorialistul Nicolae Enescu a consemnat din greșeală data înmormântării.