Cugetând, mă-ntorc acasă

Căutam un punct de sprijin. Entuziasmul că am scăpat din iadul Piteştiului, care m-a ajutat să trec mai uşor peste restul închisorii, dispăruse complet. Nici rugăciunile nu reuşeau să-mi dea o rază de linişte, întrebându-mă mereu:

„De ce, Doamne ?”

Am intrat în biserica romano-catolică din centrul oraşului şi gândul mă duce la cele aflate abia acasă:

-Biserica greco-catolică în care am fost botezat şi crescut a fost interzisă prin lege, lăcaşul de cult fiind atribuit bisericii ortodoxe.(Erau comuniştii atât de mari ortodocşi, mai ortodocşi decât greco-catolicii ?).

Episcopii noştri au fost arestaţi şi închişi chiar în închisoarea Sighet. O parte din ei a murit aici. Episcopul Suciu, supranumit „episcopul tineretului’, autorul cărţii „Tinereţe şi eroism” care a însufleţit şi întărit o întreagă generaţie de tineri indiferent că erau greco-catolici sau ortodocşi zace şi acum – după patruzeci de ani – într-un mormânt necunoscut.

Această biserică luptătoare care a avut un rol atât de mare în făurirea României Mari din 1918 şi a dat ţării atâţia oameni de valoare – era acum zăvorâtă !Toţi episcopii şi o parte din cler, călugări şi călugăriţe, au fost închişi, instituţiile religioase greco-catolice pur şi simplu desfiinţate.

Doamne, prin câte încercări a trebuit să treacă acest popor !

***

Mama mă aştepta plângând, încercând să descifreze pe faţa mea o rază de speranţă.

-„Nu mai plânge, mamă” – o încurajam încurajându-mă pe mine totodată.

Vei veni la mine când vei vrea, dar trebuie să plec! La gândul iernii de pe Bărăgan mi-am procurat haine de iarnă. Renumitul crivăţ venit din răsărit se năpustea fioros asupra Câmpiei Române an de an… fără iertare.

La securitate mă aştepta nu un însoţitor, ci doi! Eram prea periculos pentru unul singur – vezi Doamne ! – ca să nu fug! E posibil să fi fost urmărit pas cu pas în tot acest timp.

(Aurel Vișovan – Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?)