Cum a apărut ideea de „reeducare”?

Este necesar să ne oprim puţin aici asupra noţiunii de „reeeducare”, întrucât ea – ca şi alte noţiuni universal-valabile cum ar fi libertate, democraţie, justiţie, adevăr, lege, om – are în contextul marxism-leninismului un cu totul alt conţinut.

Marxism-leninismul îl declară pe om Dumnezeu. Natura, viaţa, societatea şi sufletul trebuie supuse legilor materialismului istoric. Cei mai mari duşmani ai materialismului istoric sunt Dumnezeu şi sufletul. Acestea trebuie în primul rând distruse. Repetăm, şi nu vom repeta niciodată îndeajuns, că dincolo de dominaţia economică, politică şi militară, comunismul urmăreşte dominaţia asupra sufletului. Sufletul trebuie distrus pentru că nu poate fi supus. Religia, arta, ştiinţa, ideile, idealurile, sentimentele, toate trebuie distruse şi înlocuite cu ideile, legile şi ştiinţa materialismului istoric. Rezultă astfel un om-monstru, un om-caricatură, un om-demon. Numai demonii şi oamenii, conştienţi de nimicnicia lor, se proclamă totuşi dumnezei.

Prin urmare educarea în spiritul materialismului istoric – adică „reeducarea” – este demonizarea omului, mutilarea sufletului, moartea lui Dumnezeu, mecanicizarea conştiinţei, anularea personalităţii, dispariţia libertăţii, robia absolută, teleghidarea psihică, condiţionarea mentală pe bază de reflexe. Către acest fel de educaţie se tinde.

Din punct de vedere istoric, fenomenul reeducării se situează la apogeul raţionalismului, al autozeificării, al materialismului şi al ateismului. Pornind de la Renaştere şi umanism, trecând prin Revoluţia Franceză, s-a ajuns inevitabil la ştiinţifismul materialismului istoric şi de aici la reeducare. Reeducarea nu era posibilă dacă n-ar fi existat această orientare şi evoluţie istorică.

Explicaţia mai simplă a reeducării o dă pedagogia celebră a lui Macarenco. Acest pseudo-pedagog a fost un mare fariseu. El, ca orice umanist, îşi bazează educaţia pe blândeţe, convingere şi libertate. Există însă un episod în cartea lui în care spune că atunci când era director la şcoala de corecţie, i-a fost adus un copilandru de o răutate cumplită. Toate metodele lui de a-l linişti, de a-l îmblânzi, de a-l atrage, de a-l convinge au fost inutile, căci copilul nu a încetat să-l înjure şi să-l insulte. Dar pedagogul Macarenco a fost angelic şi nu şi-a pierdut calmul şi nici răbdarea. Zâmbindu-i cu multă indulgenţă, seara l-a trimis pe copil la un dormitor comun. Şi, minune – ne spune Macarenco, fără a lepăda masca ipocriziei – a doua zi, când l-a chemat la el pe copil, ce să vezi, să vezi şi să nu crezi, copilul era ca mielul, blând, supus şi docil.

Ei bine, la Piteşti am aflat ce se petrecuse cu acel copil reeducat de Macarenco, într-o noapte dormită între copiii reeducaţi. Căci Macarenco, adeptul lui Marx, consideră că reeducarea se face în colectivitate, şi nu de la pedagog la elevi. După Marx, colectivitatea, datorită mediului, ajunge la conştiinţa de sine şi preia toate funcţiile autoguvernării sale, deci şi pe cea a reeducării. Ea exclude automat posibilitatea oricărei conştiinţe contrarevoluţionare, a oricărei atitudini contra sistemului. În această viziune s-au experimentat şcoli fără profesori, cu autoinstruire, autoeducare şi autoconducere colectivă. Până şi notele le acordă colectivitatea. Se consideră astfel că nu în om se produce cunoaşterea, ci între oameni, în colectivitate. Noi credem că, dimpotrivă, adevărata cunoaştere se produce în om iar conştiinţa nu este produsul mediului, ci e înnăscută şi se formează liber, în funcţie de aspiraţiile fiecăruia.

În încheiere Macarenco ne spune plin de mulţumire că nu a dat niciodată o palmă vreunui elev al său. Dar el a organizat teroarea colectivităţii prin otrăvirea elevilor lui şi transformarea lor în călăi – şi tocmai asta nu o mărturiseşte. De dragul ideologiei, Macarenco este mincinos şi sadic, şi prin aceasta devine reprezentantul tipic al ipocriziei marxist-leniniste. El înfăţişează la scară mică un procedeu demonic pe care sistemul ateist tinde să-l generalizeze în întreaga societate omenească.

Reeducarea este aşadar un sistem aproape mecanic, bine pus la punct în laboratoare criminale, încât nu poate da greş. Scriem despre ea cu sentimentul că ne facem datoria faţă de oameni dar şi cu teama că răspândim cea mai monstruoasă metodă de nimicire şi distrugere morală a individului.

(Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă)