Cum l-am cunoscut pe Steinhardt
Pe Nicu Steinhardt eu l-am cunoscut la Jilava. El scrie în “Jurnalul fericirii”, are acolo un capitol intitulat “Celula 13. Jilava”. Acolo, în bunatatea lui, spune cum m-a cunoscut el pe mine.
În sfintenia lui, Steinhardt pomeneste numai de ceea ce i-am daruit eu, cum l-am învatat liturghia Sfîntului Ioan Gura de Aur – liturghie pe care am învatat-o si eu tot în închisoare, împreuna cu Missa latina, catolica.
Aceste liturghii le-am învatat tot la Jilava, cu 3-4 ani înainte de întîlnirea cu Steinhardt. Era acolo o camera de infirmerie unde se aflau episcopul catolic Chertes si amicul meu Matei Boila. Episcopul Chertes îmi transmitea prin zid, prin morse, aceste liturghii. Va imaginati încetineala cu care se desfasurau aceste lectii…
Nicu Steinhardt nu pomeneste însa nimic de cele, foarte multe, pe care mi le-a daruit el. El a intrat în închisoare cu mult dupa intrarea mea si avea o serie întreaga de noutati de afara. Avea vesti despre o multime de prieteni comuni, prieteni care, în unele cazuri, erau si ei alaturi de mine si de el, în închisoare. Dar îmi aducea vesti si în legatura cu unele carti pe care izbutise sa le citeasca în cei 5 ani în care eu fusesem închis. Citise, printre altele, pe Eugene Ionesco. Cînd eu am fost arestat, la sfîrsitul anului 1955, înca nu auzisem foarte multe lucruri despre marile succese ionesciene pe scenele pariziene si mondiale. Dar nu apucasem sa citesc aceste piese iar de vazut nici macar nu se putea imagina în acea perioada. Ei bine, Steinhardt apucase sa citeasca primele doua volume din opere lui Ionesco aparute la Gallimard. Caci începusera sa patrunda si în România unele carti din strainatate.
Steinhardt citise deci aceste volume si le avea foarte proaspete în minte. Astfel m-am delectat în sordida celula de la Jilava, ascultîndu-l cum povestea, cum interpreta, în cele mai mici amanunte, piesele ionesciene din aceste prime doua volume. Era ceva sa asisti la “Cîntareata cheala” interpretata magistral de Nicolae Steinhardt în celula de la Jilava, pot spune – vazînd si revazînd apoi, în libertate, aceasta piesa interpretata de mari actori ai lumii, pot spune ca nimeni nu a interpretat mai frumos ca Steinhardt aceste piese. L-am vazut si pe J.L. Barrault cînd a venit la Bucuresti montînd “Rinocerii”, l-am cunoscut apoi si pe Ionesco si i-am spus aceste lucruri, l-am vazut lacrimînd cînd îi povesteam de jocul lui Steinhardt, dar nu voi putea uita vreodata acest minunat om, jocul lui, umorul evreiesc cu care interpreta toate aceste piese, sarea si piperul specifice lui, toate acestea facînd savuroase aceste piese într-o închisoare.
(Nicolae Balotă)