„Dacă un intelectual merită canonizat, acela este Vasile Voiculescu”

Fragment de interviu cu arhim. Roman Braga, de la Mănăstirea Ortodoxă Română din Detroit, S.U.A.

[…]

N.I.: Cu ce teologi mari aţi fost la închisoare?

R. B.: Din prima închisoare, de mari teologi nu-mi amintesc, dar am întâlnit foarte mulţi călugări simpli. Să ştiţi un lucru: ţăranul român este un mare teolog şi dreptatea lui, moralitatea lui şi integritatea lui m-au impresionat.

Intelectualii s-au compromis în închisori dar nu s-a compromis ţăranul, pentru că el a avut răbdare. Stătea şi se uita, vorbea puţin, gândea mult şi a rămas incoruptibil. Dar îmi amintesc la canal de părintele CONSTANTIN GALERIU care, de curând, a trecut la Domnul. La Colonia Peninsula de pe canalul Dunării, am cunoscut o mulţime de preoţi. Am fost implicat în procesul „Rugul aprins”. „Rugul aprins’’ nu era o asociaţie. La mănăstirea Antim era centrul. „Rugul aprins” nu a fost o asociaţie formală, deşi a fost încorporată mai târziu. El a apărut din nişte necesităţi spirituale între 1944, când ruşii au năvălit în ţară şi 1948, când s-a format primul guvern comunist. Noi am trăit o epocă de răsturnare a valorilor, o confuzie totală. Nu ştiam politic ce va fi, atunci intelectualii de la Universitatea Bucureşti s-au strâns: profesorul Bota, Alexandru Mironescu care a introdus catedra de filozofie a ştiinţelor, Vasile Voiculescu, poetul, care a fost şi doctor la Palatul regal, Paul Stelian, un poet, părintele Stăniloae, care a fost mentorul nostru, părintele Benedict Ghiuș, un intelectual.

N. I.: Toţi aceştia au fost implicaţi în proces?

R. B.: Toţi aceştia – 16 inşi au fost în proces. Şi, sigur, cel care a înfiinţat asta a fost Sandu Tudor, poet şi ziarist (ziarul “Grădiniţa”, revista “Flacăra de foc”), un convertit de la ateism, de la o viaţă dereglată, la credinţă. Pe urmă a ajuns călugăr la mănăstirea Antim şi stareţ într-un schit pe Rarău. Sandu Tudor, după convertire, a început să sape prin arhivele române, să descopere sfinţii români, pustnicii de prin munţi. A călătorit la muntele Athos de unde a venit complet convertit.

N. I: Vă rog să-mi permiteţi o paranteză: Anul trecut s-au împlinit 40 de ani de la trecerea la cele veşnice a poetului Vasile Voiculescu. În primul război mondial a mers voluntar pe front. A scris o poezie creştină de mare profunzime. S-a lansat ideea unei posibile canonizări a lui. Ce părere aveţi de aceasta?

R. B.: Dacă un intelectual merită canonizat, acela este Vasile Voiculescu. Noi vorbim de rugăciunea inimii, de curentul isihasmului, dar cred că singurul autentic isihast a fost acel civil, că nu era preot, care e cunoscut sub numele de „poetul serafic”. El a scris nişte poezii de o valoare extraordinară. Acestea sunt bazate pe universul interior pe care noi îl neglijăm: omul este o realitate infinită ca şi un atom – nu-i mai dai de capăt. Despre acest atom spiritual, sfântul apostol Pavel spunea că “noi suntem biserica Dumnezeului celui viu, pentru că Dumnezeu locuieşte în voi”. Vasile Voiculescu a prins în poezie lucrul acesta.

N. I.: Un filolog care lucrează la Radio Cluj, Florin Săsărman, cântă aceste poezii…

R. B.: Îmi pare bine că s-au format nişte lieduri spirituale creştine pentru că Vasile Voiculescu este un intelectual ortodox de mare valoare. Este un sfânt. Ca să vă dau un amănunt: el a murit într-o cămăruţă, nu a fâcut focul, stătea toată ziua pe un scaun, medita, scria, se ruga. A venit odată băiatul să omoare un păianjen: “Să nu vă atingeţi de creatura lui Dumnezeu. Eu mă uit la dânsul toată ziua şi descopăr degetele lui Dumnezeu.” V. Voiculescu a fost îndumnezeit în viață.

N. I.: Să revenim la firul discuţiei noastre. În a doua închisoare aţi fost împreună cu V. Voiculescu?

R. B.: Nu. Dar ştiu un amănunt:” Măi băieţi, să-mi puneţi tubul acesta de pastă în gură dacă mor”. Avea 75 de ani şi voia să fie identificat; tuburile de pastă erau de metal şi nu se dezintegrau. Dar i-a ajutat Dumnezeu să iasă afară şi a murit după un an.

(Fragment de interviu realizat de Nicolae Iuga în luna august 2003 – Revista Memoria Ethnologică, an III, nr. 8-9, iulie-decembrie, 2003, pp. 842-843)