Dan Dumitrescu – robotul

În sufletul lui Dan Dumitrescu s-a dezvoltat cu repeziciune o întunecată concepţie materialistă. Era acum ateu. Nu admitea nimic în afara comunismului. Împotriva a tot ce a avut sfânt acum manifesta o ură profundă, plină de fanatism.

Pereţii despărţitori dintre celule erau foarte subţiri. Se auzeau până şi şoaptele. Întreg zbuciumul lui Dan Dumitrescu era presărat cu explozii de pizmă împotrivă a tot ce-a avut el mai sfânt până atunci.

Tăriile sufletului său erau o ruină. Îşi dorea viaţa pe care n-o avea. Pe acest teren mlăştinos urlau instinctele în el. Trupul său se zbătea ca peştele pe uscat. Din când în când se auzea zicându-i lui Vică Negulescu şi lui Grimalschi:

– Bandiţilor, iar vă rugaţi, iar faceţi şedinţă legionară!

Era un permanent tulburător al liniştii sufletelor.

Câte o dată era scos la anchetă. La început mai des, apoi din ce în ce mai rar. Când îl apucau furiile, începea să înjure pe limbajul lui Ţurcanu în termenii cei mai abjecţi cu putinţă.

Gardienii şi alte umbre se observau prin găurile de jos ale uşii cum veneau tiptil, să asculte savurând – ca pe un deliciu – dezastrul sufletelor care se prăbuşeau în interiorul acestui mormânt.

Securitatea studia pe viu efectele aducerii oamenilor în stare de disperare.

Cer iertare cititorului, căci voi reproduce exact vocabularul folosit de acest om prăbuşit în care sufletul a fost ucis:

– Mă cac în memoria lui Codreanu, a lui Moţa şi Marin. Vă bag în p…mamei voastre de bandiţi cu tot neamul vostru legionăresc. Acelaşi lucru pentru banditul de Hristos şt pentru mama lui cea curvă…

Apoi arunca asupra lui Horia Sima toate invectivele posibile: „Criminal’… „Asasin”… „Complotist”… Că el este vinovat de toate măcelurile săvârşite de regele Carol al II-lea etc…

Iată cum robotul creat de Ţurcanu încerca să-şi depăşească maestrul.

Vică Negulescu şi Paul Grimalschi răbdau în tăcere toate aceste insulte şi amarnice jigniri… Celălalt colocatar – Aristotel Popescu, zis „Aligo” – păstra o poziţie de neutralitate în acest conflict. Şi el era un robot, dar neagresiv.

La un moment dat, Grimalschi n-a mai putut să-l suporte şi î-a răspuns cu aceeaşi monedă..,

– Mă cac şi eu in memoria lui Karl Marx, a lui Lenin, a lui Stalin şi a tuturor asasinilor  tăi comunişti.

Poţi sa mergi să-i pupi în cur acolo unde se află stârvurile lor transformate în căcat. În altceva nu s-au putut transforma. Să le mănânci căcatul la toţi comuniştii, cu tot neamul tău de tâmpit, de bou încălţat şi de idiot!

Bietul Grimalschi…! Nimeni nu-l auzise vreodată pronunţând asemenea vorbe murdare. Dar acum nu mai putea să suporte. Nervii lui au ajuns la limita extremă a iritării…

(Octavian Voinea, Masacrarea studențimii române în închisorile de la Pitești, Gherla și Aiud, ediție îngrijită de Gheorghe Andreica, Editura Majadahonda, București, 1996, p. 163-164)