Dăruirea de sine a profesorului Ion Georgescu în lagărul Noua Culme
În barăcile lungi şi friguroase1, am fost tunşi la zero, îmbrăcaţi în zeghe; nici unul nu mai semăna cu cel de ieri. În curând vântul de toamnă ne-a pătruns până la oase, mai ales pe cei bolnavi.
Ne-au dat şi mantale de zeghe, dar nu ne-au ajuns la toţi. Printre cei fără noroc am fost şi eu.
Scoşi la plimbare din când în când, am încercat să înlocuiesc mantaua cu pătura pe care mi-am pus-o în spate, dar m-a observat gardianul.
Ordinul suna răstit :
– Dă jos pătura ! N-ai voie s-o porţi.
Refuzând să o dau jos, m-a ameninţat cu carcera. Doar la cuvântul „carceră” te îngrozeai. Pericolul era de moarte, dar nu-mi păsa…
Carcerele erau aşezate în bătaia vîntului şi deţinuţii pedepsiţi erau introduşi în ele dezbrăcaţi şi desculţi.
Conflictul dintre mine şi gardian a fost observat de profesorul universitar I. V. Georgescu, cel care a fost răpit de ruşi şi aruncat în lagăr dincolo de Cercul Polar. De la Lăţeşti a fost adus și el la „9 Culme”.
Dându-şi seama în ce pericol mă aflam, certându-mă cu un gardian imbecil, s-a dezbrăcat de mantaua lui de zeghe şi mi-a dat-o mie.2 Știa cât sunt de bolnav.
Am încercat să-l refuz pentru a nu-l expune pe el la frig, dar a fost atât de categoric că n-am putut face nimic.
Aşa am scăpat de ameninţarea cu carcera din care n-aş fi avut nici o şansă să scap viu.
(Aurel Vișovan – Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit, Vol. II)
1. Acțiunea se petrece în lagărul Noua Culme din cadrul Canalului Dunăre – Marea Neagră.
2. Gestul profesorului martir este unul de sacrificiu de sine, de renunțare la propria sănătate pentru sănătatea aproapelui. În temniță, o haină în plus pe timp de iarnă putea face diferența dintre viață și moarte. De aceea, a renunța la o haină în astfel de condiții era defapt dovada renunțării la propria viață pentru salvarea vieții camaradului de suferință.