„De ce m-ați trezit?! Mergeam pe o cale așa frumoasă…”

De la Gherla am ajuns la Târgu Ocna, cu lanțuri la picioare și cătușe la mâini, toți cei care aveam condamnări mai mari de 10 ani. Acolo ne-au ținut în lanțuri încă o săptămână, după care ni le-au scos. Aici am avut parte și de alte necazuri. Delațiunea, adică turnătoria, cum i se spunea în închisoare, era în floare.

Mulți au murit, fără să li se acorde tratament, numai pentru că nu au vrut să-i trădeze pe alții, adică să-i aducă și pe alții în pușcărie. Știam nume…dar nu le mai rețin.

Rețin doar faptul că un preot călugăr bolnav, care era privegheat de către alți bolnavi, fiind pe moarte și pierzându-se, a fost trezit de cei din jur și readus la viață. Călugărul le-a spus atunci: „De ce m-ați trezit?! Mergeam pe o cale așa frumoasă, cu iarbă minunată, cu livezi de pomi înfloriți!…”.

Eu am văzut extatic un asemenea peisaj al Paradisului, care iradiază și copleșește inima cu un farmec înmiresmat și viu. Natura, în eternitate, este un extaz al viului etern, pentru că și ea aspiră spre transfigurare și nemurire în perfecțiunea veșniciei.

Și a urmat călugărul zicând: „Mai bine rugați-vă pentru mine, când veți vedea că plec din nou”.

Peste o oră călugărul a ațipit din nou și s-a dus pe veci. Toți se rugau cu lacrimi în ochi, mai ales cei care îi cunoșteau viața lui curată, pe care o avea la Mănăstire.

Era călugărul Iscu [Gherasim], cum am aflat de la alții.

(Scrierile complete ale Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu şi viaţa sa, comentate de către ucenicul şi fiul său întru Domnul, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş. Vol. I, Teologie pentru azi, București, 2010, p. 289)