Descrierea închisorii Suceava şi condiţiile detenţiei
O caracteristică a celulelor si a camerelor, de la subsol la etajul doi, era că aveau dusumele de scânduri. Închisoarea a fost construită de austrieci, cât timp stăpâniseră Bucovina, de la 1775 la 1918, si aici erau închisi românii care-si cereau dreptul la libertate. Întreg subsolul era prevăzut numai cu celule. Începând cu parterul si terminând cu etajul doi, de o parte a coridorului erau celule, iar de cealaltă parte camere, variind între 5/10 metri si 10/10 metri.
Mobilierul celulei sau camerei era foarte sumar: un prici cu o rogojină în loc de saltea, tineta pentru necesităti fiziologice, si ulciorul cu apă de băut.
Ferestrele celulelor aveau dimensiuni în jur de 40/40 cm, iar ale camerelor mari 1,5/1 m. Toate geamurile erau prevăzute cu drugi grosi de fier. În afară de cele enumerate mai sus, nu exista nimic, nici măcar cuiere pentru a agăta o haină.
Obiectele de mobilier care au constituit tot timpul detentiei o problemă, aducând mari neajunsuri celor condamnati, au fost tinetele sau ulcioarele pentru apa de băut, precum si tinetele destinate necesitătilor fiziologice (urină si fecale). Aceste tinete erau confectionate din scânduri (doage de brad si cercuri de fier), cu capacităti si înăltimi diferite, în functie de spatiul pe care-l serveau, dacă acesta era celulă sau cameră.
Îmi îngădui o paranteză, pentru a pune o întrebare unui interlocutor venit din lumea occidentală, de pildă: ce ar spune el,când ar auzi că cei condamnati au executat, să zicem 16 ani, sub regim comunist, la care se adaugă încă 7 ani din timpul dictaturii lui Carol al II-lea si a lui Antonescu, stând în tot acest timp într-un climat viciat de mirosul de urină si fecale? Poate unora nu le-ar venisă creadă, si atunci, fostii detinuti politici, împreună cu mine, i-am invita să vină să vadă că si azi, în România, aceste obiecte de tortură morală si fizică se găsesc încă în celulele si camerele închisorilor. Să vadă în ce fel de conditii de civilizatie si-au trăit mii de fiinte umane un sfert din viată.
Aici în Australia, unde am emigrat, am vizitat din curiozitate, de curând, o închisoare din Melbourne, Victoria: era mai degrabă o pensiune, în comparatie cu ceea ce am trăit eu si atâta tineret român,timp de 16 ani, în închisorile comuniste.
În timp ce ne făceam necesitătile fiziologice aerul din celulă devenea insuportabil. Tinetele erau desertate apoi de două ori pe zi, dimineata si seara, la closetele de la capătul etajului. Această operatie se efectua cu rândul, în asa fel încât cei din celule nu se puteau vedea sau cunoaste între ei.
Usa celulelor sau a camerelor era construită din lemn masiv, de obicei esentă tare de stejar, ferecată cu fier gros pentru a-i întări rezistenta. O broască mare se încuia cu cheia, iar deasupra ei un zăvor gros era tras pe dinafară, asigurând astfel cea mai perfectă sigurantă. La mijlocul usii, la o înăltime de un metru, se prevăzuse o vizetă de 25/15 cm., prelungită spre interior cu o policioară, cât încăpea o gamelă de tip militar. La partea exterioară a usii, un zăvor puternic asigura vizetei acelasi grad de sigurantă ca si la usă.
Deasupra, la înăltimea unui stat de om, usa era prevăzută cu un mecanism prin care se putea vedea în celulă. Căpăcelul vizetei acesteia putea fi miscat la stânga sau la dreapta, pentru ca gardianul să se uite înăuntru, în timp ce din celulă nu se putea privi afară.
În toate închisorile comuniste din România, nu era acelasi lucru să fii la subsol, la parter sau la etaj, la răsărit, la sud, la nord sau la apus. Iarna, cei ce se aflau la nord si est sufereau de frig, din cauza vântului, mai mult decât cei ce se aflau pe partea de sud si de vest.
Celulele de pedeapsă de la subsol erau mult mai greu de suportat decât cele de pe etaje. Una era să stai la Zarcă, si alta era să stai la a doua clădire, la Gherla si Aiud, unde erau numai camere, iar regimul era mai blând. Tot aici erau cazati si detinutii de drept comun, care făceau diferite munci în incinta închisorii (plantoane, bucătari, frizeri, băiesi, cizmari, croitori etc.)
(Dumitru Bordeianu – Mărturisiri din mlaştina disperării)