Despre moaştele sfinţilor închisorilor

ARHIEPISCOPIA SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR
PROTOPOPIATUL CÂMPULUNG‑MOLDOVENESC
PAROHIA ORTODOXĂ SFÂNTA TREIME
VATRA ‑ DORNEI
Str. Păcii, Nr. 16, Oraş VATRA‑DORNEI cod 725700,
Jud. Suceava, phone /  fax  no 004 0373746248, home
Phone / fax  no 004 0373746249 office, mvalica@gmail.com

Nr. 144 din 17 iulie 2014

 

Răspuns la anexa nr. 339/2014 a Cancelariei Sfântului Sinod al BOR,

pentru întocmirea catalogului Sfintele Moaşte din România

 

1. Repere istorice şi pronia divină

În anul 2008 am primit în dar, de la un părinte, un chivot, cu menţiunea că în acesta vor sălăşlui, când va voi Dumnezeu, sfinte moaşte. Am acceptat chivotul şi doi ani a stat gol pe Sfânta Masă.

Călătorind în Grecia pe la diverse mănăstiri cu oca­zia lansării unei cărţi, care mi‑a fost tradusă în limba grea­că^[1], mi s‑au făcut câteva oferte de a primi sfinte moaşte.

Pentru că nu cerusem binecuvântarea ierarhului meu, nu am îndrăznit să primesc, dar nici nu am avut în­demnul inimii, gândind că şi în ţara noastră suntmunţi de oseminte ale martirilor, ucişi în închisorile comuniste. Şi m‑am întrebat: cu ce sunt mai sfinţi cei din Grecia faţă de martirii temniţelor holocaustului roşu?

După câteva luni, am ţinut la Deva pe data de 30 noiembrie 2010, conferinţa:România între martiraj, asumare a istoriei şi teroare ideologică – consideraţii teologice şi bioetice^[2] ‑ după care, am simţit nevoia să mă duc să mă închin la Aiud, în Biserica de la Râpa Robilor, care adăposteşte osuarul cu sfinţii martiri, ucişi la Aiud.

Între timp mai mulţi ierarhi şi mitropoliţi^[3] au citit studiul meu despre martiri, prin care ceream Sfântului Si­nod canonizarea lor, şi mi‑au transmis felicitările şi mul­ţu­mirea lor. Cinste lor şi toată preţuirea mea.

Înainte de a susţine conferinţa, pe 28 septembrie 2010 am trimis textul ei ÎPS Bartolomeu al Clujului, care l‑a citit integral, şi, în ciuda suferinţei sale, mi‑a telefonat personal, mulţu­mindu‑mi pentru efortul meu. Mi-a spus: „În timp ce ci­team, am simţit că‑mi retrăiesc aievea atitu­dinea tinereţii mele faţă de dictatura comunistă şi cred că timpul canonizării lor a sosit”.

1.1.  Moaştele sfinţilor închisorilor între binecuvân­tare, rugăciune şi oferire

ÎPS Pimen m‑a sunat după citirea acelei conferinţe, spunându‑mi că în anul 2011 va organiza conferinţe preoţeşti pe tema mucenicilor din închisorile comuniste, şi a fost de acord întru totul cu tex­tul conferinţei. Atunci l‑am întrebat dacă îmi dă binecuvântarea să primesc moaşte ale sfinţilor de la Aiud, deoarece mulţi credincioşi merg acolo în pelerinaj şi doresc să aduc câte­va moaşte de acolo, întrucât Catedrala este închinată şi sfinţilor români martirizaţi în perioada dictaturii atee co­mu­niste.

Am primit binecuvântarea doar verbal, de la ÎPS Pimen, în­trucât Sfântul Sinod încă nu s‑a pronunţat în legătură cu canonizarea Sfinţilor închisorilor. Îi mulţumesc ÎPS Pimen din toată  inima pentru aceasta, şi toată dragostea şi preţuirea mea şi a credincioşilor.

Având în vedere faptul că la început a fost Cuvântul, apoi scrisul; că Sfântul Sinod se va pronunţa după ce va vedea evlavia noastră faţă de martirii închisorilor; că noi ca preoţi şi credincioşi îi cinstim ca martiri şi apărători ai drepte credinţe, deoarece s‑au opus unui regim ateu şi criminal; că mar­tirii sunt deja cinstiţi de Dumnezeu în cer^[4], am considerat momentul oportun să mă rog la Bunul Dumnezeu să rân­duiască moaşte ale sfinţilor anonimi, dar ştiuţi numai de El şi cei mai potriviţi pentru Catedrala Sfânta Treime, pentru ora­şul nostru şi timpurile noastre, care doresc să vină la noi, şi să fie mai departe o mărturie vie a credinţei, a verticalităţii şi a fermităţii lor, în Bucovina lui Ştefan cel Mare.

1.2. Denumirea exactă a moaştelor: moaşte ale sfinţilor români anonimi, din închisorile comuniste de la Aiud (1947‑1964), descoperite în Râpa Robilor.

Cu binecuvântarea ÎPS Pimen şi cu credinţa vie că Dumnezeu va rândui ce este mai bine spre mântuirea şi îndumnezeirea noastră, am plecat, cu mare bucurie, cu mul­tă pace în inimă şi în suflet, pe data de 21 decembrie 2010, la Aiud, la Părintele Augustin, care mi‑a oferit, cu binecuvântarea celor în drept (la acea dată a ÎPS Andrei Andreicuţ, tot verbal – cinste şi recunoştinţă pentru aceasta), trei moaşte,aparţinând martirilor care sunt trecuţi pe listele afişate la Aiud, dar neidentificaţi (vezi foto nr. 5 şi 10).

• Tibie (36 cm), ca simbol al peregrinărilor martirilor prin pus­­tiul acestei lumi, dar şi al călătoriilor din închisoare în închisoare a celor întemniţaţi, spre a fi reeducaţi ori u­cişi (vezi foto nr. 2);
• Omoplat (21 cm) cu două găuri în osul subţiat şi tran­sparent, devenit aproape cartilaj ca urmare a însetării şi înfometării îndelungate, întrucât se ştie că organismul în lipsa hranei şi a apei se „autohrăneşte şi se adapă” din car­tilajele trupului, până acestea se subţiază şi apoi se găuresc (vezi foto nr. 3);
• O coastă ruptă în două locuri (29 cm), dar vindecată în timpul detenţiei, ca simbol al torturilor din închisorile co­mu­niste, dar şi simbol al răbdării în suferinţă (vezi foto nr. 4).

Fiecare bucată de sfinte moaşte este pusă în raclă de metal, primită din Grecia, de dimensiuni corespunzătoare.

1.2.2. Actul de autenticitate şi alte precizări

Întrucât copilul primeşte actul de naştere după ce s‑a născut şi nu înainte, tot aşa în cazul de faţă: după ce s‑a născut în inima românilor dorinţa de a‑i cinsti pe martirii neamului nostru şi în mod cultic şi liturgic, credincioşii le‑au compus acatiste şi au organizat pelerinaje la locul lor de suferinţă, împreună cu preoţii, ieromonahii şi unii cu ierarhii lor.

Actul de autenticitate, în cazul de faţă, stă în forţa binecuvântării verbale a celor doi Arhierei menţionaţi; în evlavia şi cinstirea credincioşilor; precum şi în buna credinţă a Părintelui Augustin, de la aşezământul Sf. Cruce de la Aiud, care ne‑a dat cele trei moaşte, direct din vitrina‑osuar, de la demisolul Capelei de lângă Râpa Robilor. Moaştele sunt uşoare, au culoarea alunului şi sunt frumos mirositoare (vezi filmul şi fotografiile cu momentul primirii lor).

1.2.2.1. Precizări importante

La punctul trei din anexa menţionată mai sus, a Cancelariei Sf. Sinod, se face precizarea: „primitorul are obligaţia de a face dovada obţinerii de către dăruitor a binecuvântării Chiriarhului eparhiei de unde provin”. Întrucât, nu se poate fotocopia binecuvântarea verbală a unui ierarh şi nici credinţa şi evlavia credincioşilor, consider că nu stă în puterea mea să aduc acte de autenticitate a moaştelor sfinţilor închisorilor de la Aiud, ci revine celor care se ocupă cu întocmirea catalogului să verifice autenticitatea celor scrise de mine şi să facă investigaţii pe măsură.

Deja, minunile şi binefacerile duhovniceşti, primite de credincioşii din bazinul Dornelor, prin cinstirea acestor moaşte, reprezintă pentru Parohia Sf. Treime actul de autenticitate a sfinţeniei acestor martiri anonimi, precum şi a moaştelor acestora.^[5]

2. Câteva repere teologice ale dorinţei de a avea moaş­te ale sfinţilor închisorilor din România

Motivele care au stat la baza dorinţei mele, de a a­du­ce moaşte ale martirilor români şi nu din alte ţări sau de la Athos, sunt acestea:

• Martirii creştini au lăsat cu limbă de moarte să nu fie răzbunaţi şi nu şi‑au acuzat niciodată torţionarii de a­­tro­cităţile lor^[6]. Această atitudine îi face următori lui Iisus Hristos pe Cruce şi marilor sfinţi martiri ai creş­tinismului. Martirii români reprezintă coloana vertebrală a neamului ro­mânesc creştin şi sunt o mulţumire adusă lui Dumne­zeu, ca un prinos de recunoştinţă al întregii creştinătăţi;
• Ei sunt aleşii credinţei şi ai neamului, lămuriţi în focul chinurilor, precum aurul în topitoare. România, sub teroarea roşie a holocaustului comunist, a dat nor de măr­turii^[7] ale credinţei creştine. Pe ei trebuie să‑i asumăm is­to­ric, eclesial şi haric, cinstindu‑le moaştele, urmându‑le credinţa şi atitudinea lor morală;
• Fundamentul Bisericii Ortodoxe este puterea de desăvârşire şi îndumnezeire permanentă prin jertfa lui Hristos, care generează jertfa de zi cu zi a credincioşilor ei, şi apoi aceasta lucrează dreapta cunoaştere şi dreapta tră­ire a faptei celei bune în Duhul Sfânt. Sfinţii închisorilor re­­prezintă rodul lucrării Sfântului Duh în neamul ro­mâ­nesc şi în Biserica lui Hristos;
• Biserica, după fiinţa sa, este un Organism şi un Corp numit „Trupul lui Hristos”^[8], care include Naţi­unea, dar nu se identifică cu ea, ci cu Împără­ţia lui Dumnezeu, însă scopul Bisericii este de a transforma Naţiile în Popo­rul lui Dumnezeu. În acest sens este chemat creştinul să activeze şi să dezvolte mai departe credinţa, cultura na­ţi­onală şi conştiinţa de sine a unei naţii^[9], lucrând astfel în Biserica cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească;
• Dumnezeu a sădit fiecărui neam o misiune, ne‑a hotă­rât o creştere în istorie. Fiecare neam este responsabil de trecut şi dator să pregătească calea pentru urmaşi. Sfin­ţii închisorilor şi‑au îndeplinit cu prisosinţă această misiune creştină;
• Biserica vorbeşte despre judecata particulară – când fiecare va răspunde pentru faptele sale – şi despre ju­decata universală – când vom da socoteală şi ca neam, când vom răspunde pentru istoria la care am fost părtaşi în timpul vieţii, pentru „umărul” pe care l‑am pus, pentru ca neamul românesc să meargă spre înviere;
• Rolul Bisericii este şi acela de a sancţiona moral abaterile unei politici abuzive, „spiritualizând” astfel po­li­ti­ca şi nu politizând Biserica. Prin „a spiritualiza poli­tica” se înţelege că Biserica şi slujitorii ei au datoria mora­lă de a a­răta politicienilor, asumându‑şi orice risc, care sunt exi­gen­ţele şi principiile moralei creştine necesare a fi res­pec­ta­te în viaţa şi activitatea politică^[10], făcând astfel politica „po­sibilă”, adică suportabilă. Cei ce scot dreptatea socială, credinţa creştină şi mo­rala din politică şi viaţa socială transformă lumea în haos şi iad.Aşa cum umanismul a zdrobit chipul adevărat al omului, „îndumnezeindu‑l în duhul lumii”, tot aşa po­litica fără legea morală a lui Dumnezeu poate să sfâşie fiinţa uma­nă, să o umilească şi să o distrugă.

2.1. Câteva concluzii ş dileme

Reconcilierea naţională prin iertarea creştină este so­luţia vindecării României şi a rănilor sufleteşti, din ini­mi­le foştilor deţinuţi politici sau închişi pe motive de cre­dinţă şi luptă împotriva răului.

Sfinţii martiri ai închisorilor i‑au iertat pe torţio­na­­rii lor şi ne îndeamnă acum să îi iertăm la rândul nostru pe torţionarii ideologici doar după ce ne împotrivim acestora, cu toată fiinţa şi mărturia noastră creştinească. Mesajul lor este atitudinea a­ces­tora din vremea prigoanei comuniste: nu vă lăsaţi sclavi şi încătuşaţi în propria ţară fără luptă, împotrivire şi mărturie! Lupta împotriva răului de orice fel vă va da demnitatea de martir şi vă va asemăna cu sfinţii!

Sfinţii închisorilor sunt vic­ti­me ale intoleranţei unei politici fără Dumnezeu, care duce la tortură şi la crimă. Ei pot re­pre­zenta şi un avertisment moral pentru politicieni, să nu mai repete ororile unei politici atee şi antinaţionale.

Cei morţi, alături de cei vii şi cei ce se vor naşte, al­că­tuiesc Biserica lui Hristos şi Neamul lui Dumnezeu^[11].

Dilema mea este următoarea: Noua Catedrală patriarhală, care se construieşte, poartă apelativul de Catedrala Mântuirii Neamului. Se poate mântui neamul fără jertfa neomartirilor, ucişi în temniţele comuniste, la canal sau deportaţi, tocmai pentru că au dorit să mântuiască Neamul Românesc de Holocaustul Roşu şi ne‑au dat şansa să fim liberi, să putem construi Biserici şi Catedrale? Oare construcţia în sine poate mântui un neam, fără să‑i punem în Sinaxare şi Calendare pe sfinţii închisorilor?

Biserica, spaţiu liturgic mântuitor, ca loc de în­tâl­nire dintre memorie şi actualitate, dintre trecut şi pre­zent în perspectiva viitorului, ca loc al împăcării şi al ier­tă­rii, este chemată să amintească omului şi generaţiilor că nu putem începe o nouă pagină a istoriei fără mărtu­ri­sirea gre­şelilor şi a păcatelor în mod personal, comunitar şi ple­nar, în drumul firesc spre înviere, şi fără a lua atitu­dine fer­mă, personală, dar şi civică şi eclesială, împotriva ori­că­rei nedreptăţi şi umiliri care ne bântuie ţara şi nea­mul, din ce în ce mai des.

Mântuitorul Iisus Hristos nu a înviat singur, ci cu is­to­ria. De aceea este reprezentat în icoane ţinând de mână pe Adam şi Eva, în spatele cărora sunt drepţii, dar şi unele per­soane păcătoase din Vechiul Testament, men­ţi­onate şi în Cartea Neamului lui Hristos (Matei 1, 17). Deci, Hristos Şi‑a asumat prin aceasta toată istoria, cu cele bune şi cu cele rele. La fel trebuie să facă şi poporul român prin Biserica sa: să‑şi asume istoria şi să o sfinţească şi în­no­iască prin exemplul şi jertfa lui Hristos. El a venit să le facă pe toate noi (Apoc. 21,5) în istorie prin harul Său, în dru­mul istoriei spre Eshaton.

Am credinţa că, la Învierea cea de obşte, sfinţii ro­mâni, martiri ai închisorilor comuniste, vor fi în ceata ce­lor ce vor judeca lumea şi istoria (1 Corinteni, 6, 2).

[la data preluării articolului, fotografiile anexă lipsesc de la site-ul sursă n.n.] 

 (Pr. prof. dr. Mihai Valică – Sfinții închisorilor)

---

[1]  Este vorba de volumul Spitalul creştin, realizat în colaborare cu dr. Pavel Chirilă, apărut la Editura Christiana în anul 2004. A se vedea detalii despre lansarea ediţiei greceşti în:

www.asiiromani.com/stiri‑diaspora/grecia/6627‑o‑sear‑deosebit‑lansare‑de‑carte‑la‑larisa.html

[2] Textul conferinţei a fost tipărit iniţial în prima ediţie a volumuluiMărturisitorii. Minuni. Mărturii. Repere, Editura Lucman, Bucureşti, 2010, pp. 256‑272.

[3] Dintre aceştia, doi mitropoliţi şi trei arhiepiscopi au dorit să rămână în anonimat.

[4] Apocalipsa 6,9: …şi când a deschis pecetea a cincea, am văzut, sub jertfelnic, sufletele celor înjunghiaţi pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au dat‑o. 

[5] A se vedea minunile săvârşite:http://www.sfintii‑inchisorilor.ro/2011/02/22/pr‑dr‑mihai‑valica‑marturii‑ale‑minunilor‑sfintilor‑inchisorilor/;Mărturisitorii din închisorile comuniste – Minuni. Mărturii. Repere, ediţia a doua, Ed. Areopag, Bucureşti, 2011, pp. 8‑19)

[6] A se vedea: Monahul Moise, Sfântul închisorilor, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2007.

[7] Vezi Evrei 12, 1: De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte.

[8] Vezi I Corinteni 12, 12‑14.

[9] Vezi Pr. dr. Mihai Valică, prof. dr. Pavel Chirilă, dr. Andreia Băn­­doiu şi dr. ec. Cristian George Popescu, Teologia Socială, Ed. Christiana, Bucureşti, 2007, pp. 165‑166.

[10] Pentru raportul ortodox dintre Biserică şi politică, cf., între altele, Costion Nicolescu, Teologul în cetate. Părintele Stăniloae şi aria politicii, Ed. Christiana, Bucureşti, 2003 (cu ample citate din publicistica părintelui Stăniloae de dinainte de 1945). Pentru o abordare mai recentă, cf. Radu Preda, Biserica în Stat. O invitaţie la dezbatere, Ed. Scripta, Bucureşti, 1999.

[11] Cf. „Fiecare în rândul cetei sale”. Pentru o teologie a neamului, de Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloae, Răzvan Codrescu, Radu Preda, Editura Christiana, Bu­cureşti, 2003, mai ales paginile 9‑15, 95‑119 şi 175‑187. Titlul volumului are întemeierea în I Corinteni 15, 22‑23: Căci precum în Adam toţi mor, aşa în Hristos toţi vor învia. Dar fiecare în rândul cetei sale… Cf. Răzvan Codrescu,Cartea îndreptărilor, Ed. Christiana, Bucureşti, 2004 (secţiunea „Dreptatea neamurilor”).