Despre Părintele Galeriu, cu drag “În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.”

Aşa începea fiecare cuvânt… Iar apoi, dogorâtorul “preaiubiţilor”de răsuna întreaga biserică… Nume de care îmi este dor. Urma apoi tâlcuirea la pericopa evanghelică a zilei, cu inconfundabilă unire de registre: scripturistic, patristic, artistic, ştiinţific…

Părintele Galeriu a rânduit unei cete de copii un mic îndrumar de ascultări: să ascultăm de părinţi, să ne rugăm pentru ei, să ne înţelegem între fraţi, să spălăm blidul din care am mâncat, să îndeplinim mici treburi prin casă, potrivit cu vârsta fiecăruia…

Adică implicare, asumare a lucrurilor puţin câte puţin…

Nu chiar atrăgator pentru poznaşi neobosiţi.

Dar bucuria care-i însoţea vorbele, gesturile, jocul de întrebări şi răspunsuri urmărit pe sub sprâncenele-i dese cu un licăr aparte în privire, schimba totul. Ţineai minte mai limpede decât povestea bunicilor. Apoi modul în care se săvârşea fiecare sfântă slujbă, de către toţi cei trei sfinţiţi slujitori – părintele Nicolae Bordaşiu şi părintele Ştefan Alexe – fiecare dintre ei împărtăşind credincioşilor bucuria divină într-o altă lungime de undă. Cu multă atenţie.

Iar rugăciunile spuse cumva aparte, încât se înţelegea cuprinzător, fără multă explicaţie, chiar şi pentru copilandri. Deci foiala era amânată şi încercai să vezi despre ce era vorba, chiar şi după ce terminai de pomenit “urgenţele” în faţa sfintelor icoane. Deci lucruri noi, care ţin mai ales lumina dumnezeiască şi mulţi sfinţi părinţi…

Slujba Sfintei Învieri a Domnului trăită la biserica Sfântul Silvestru avea o bucurie aparte, nedespărţită de glasul pătrunzător al Părintelui Galeriu, atât în rugăciune, cât şi în cântare. Şi cu adâncă rezonanţă chiar în sufletele celor mai puţin obişnuiţi cu slujbele. Pe lângă multele învăţături din predici, nobleţea rugăciunii sădită în suflete în inima bisericii… Şi mai trebuie pomenite “cele două minute româneşti” de după terminarea Sfintei Liturghii, în care se dădeau diverse lămuriri; fapt deloc lesnicios, mai ales că la biserica Sfântul Silvestru “canonul” predicii era de o oră şi mai bine…

În aceste două minute româneşti , Părintele Galeriu înviora întotdeauna atmosfera… pe lângă orarul de peste săptămână, încăpea şi un cuvânt hâtru…şi autobuzul ajungea chiar mai repede acasă. Rămân să aducă roade în brazda sufletului frânturi din cuvintele izvorâte din harul Sfântului Duh, ajunse deja lait-motive ale predicilor sale: etimologia grecească a termenului de pocăinţă, metanoia schimbarea gândirii , “astăzi” – ca timp al conlucrării cu Dumnezeu, învierea din moartea sufletului, mărturii ale oamenilor de ştiinţă despre existenţa şi lucrarea lui Dumnezeu, chipul lui Dumnezeu în om, cel care nu se şterge, ci se întunecă numai, a iubi înseamnă a trăi viaţa celuilalt.

Și foarte important faptul că Noul Testament «vorbeşte despre și pentru mine, cel ce citesc, » doritor de Dumnezeu, Răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos care este în viziunea Ortodoxiei de nedespărţit de Învierea Sa»…

(Iulia Radu – Și eu am fost ucenicul/ucenica părintelui Galeriu, ediție îngrijită de Argentina Grămadă Dragu, editura Reproexpres, Valencia, pp. 146-147)