Distracţiile lui Ţurcanu

Distracţiile lui Ţurcanu la Piteşti erau pe măsura circumstanţelor. Victima era aşezată cu faţa în jos – de preferinţă lângă colţul unui pat suprapus. Peste cel culcat se întindea a doua victima, apoi altul şi tot altul, iar la urmă de tot se urcau, sărind de la înălţimea patului de la etaj, „reeducaţii”.

Cel care era în contact direct cu cimentul n-avea nici un fel de amortizare. Când se observa că-i aproape mort, întregul morman de oameni se surpa. Cel de dedesubt rămânea, pur şi simplu lat, fără simţire. Uneori nici celui de al doilea sau chiar celui de al treilea nu le era prea bine.

Scularea din poziţia aceasta se făcea prin lovituri de bâtă. Era peste putinţă să te poţi ridica dintr-o dată. Mai întâi a trebuit să-mi îndoi cu mare greutate un picior, apoi să-l aduc pe celălalt. Astfel, sub grele lovituri date de Ţurcanu, ne ridicam in picioare.

O altă „distracţie” era băgarea noastră, a „bandiţilor”, sub prici de câte ori „reeducaţii” citeau din lecturile comuniste. Ziceau ei că „bandiţii ” nu au voie să guste din „fagurele de miere” al învăţăturii marxiste. Când venea la rând acest program Ţurcanu sau înlocuitorul său striga:

– Sub prici bandiţilor !

Fără nici o întârziere trebuia să fii sub prici, că altfel te alegeai cu multe lovituri de bâtă pe unde se nimerea.

Dintre toate victimele acelei perioade, eu am fost cel mai neîndemânatic şi molâu la intrarea şi ieşirea de sub prici şi de fiecare dată am primit multe lovituri, aproape egale cu o bătaie.

(Octavian Voinea, Masacrarea studențimii române în închisorile de la Pitești, Gherla și Aiud, ediție îngrijită de Gheorghe Andreica, Editura Majadahonda, București, 1996, pp. 62-63)