Doctorul Uță – Ca şi sfinţii Cosma şi Damian era „doctorul fără de arginţi”

Era în 1957 şi se apropia încheierea deceniului de când se tot ocupau de noi, dar problema nu era încă rezolvată. Un poet cărăşan, Pavel Bellu, într-o poezie publicată în revista „Generaţia de mâine” a elevilor de la liceul „General Dragalina ” din Oraviţa, în1938 zice: „Mă reîntorc zdrobit, dar neînfrânt”. Asta era, deţinuţii din Aiud erau zdrobiţi după atâţia ani, dar nu se dădeau înfrânţi.

Pentru stăpânire, în ţară urma o nouă fază, a colectivizării totale şi forţate a agriculturii şi lichidarea rămăşiţelor ideologice ale vechii lumi. Adunau materiale pentru noua lor campanie care a urmat în 1958-1959. Aşa a fost adus în noua mea celulă dr. Aurel Iubu, pe care l-am avut asistent universitar la clinica O.R.L. din Cluj. Era condamnat 7 ani de zile pentruajutor legionar. Ce făcuse?

Un coleg de-al lui de facultate, dr. Mihai Uţă^*, a fost condamnat pentru atentatul împotriva prof. univ. Ştefănescu-Goangă, în 1938.  Atentatorul^** fusese un student, care, e drept, fusese legionar, dar răfuiala a fost personală, studentul voia să-i plătească unui bătrân libidinos batjocorirea surorii sale. Profesorul acesta, după cum se ştia, punea ochii şi mâna pe studente. Cum atmosfera politică impunea o campanie de discreditare a Mişcării Legionare, victimizarea profesorului a devenit şi ea politică, iar dr. Uţă s-a ales cu o condamnare mare, de mulţi ani de închisoare pe care îi executa şi acum, din 1938, cu o perioadă de întrerupere de 4 luni în 1940, cât afost eliberat.

În 1945-46, Lucreţiu Pătrăşcanu, ca ministru de Justiţie, a dat un decret de graţiere, care însă nu i-a cuprins pe toţi deţinuţii politici rămaşi de la Antonescu.

Pentru cei menţinuţi în închisoare, a urmat o perioadă de relaxare, au fost duşi în colonie fără pază la viile de la Galda, jud. Alba. Doctorul Uţă, de necrezut, umbla liber pe poarta închisorii, veneau ţăranii din jurul Aiudului şi-l chemau pe la sate, la suferinzii lor. Căci Mihai Uţă, ca şi sfinţii Cosma şi Damian era „doctorul fără de arginţi”. A urmat inflaţia, criza economică din acei ani, închisoarea nu mai avea bani, dar avea bolnavi şi dr. Uţă a primit o împuternicire din partea conducerii penitenciarului să meargă la Cluj şi să aducă de pe unde o şti medicamentele necesare. Cu această împuternicire în mână, a apelat pe la foştii săi colegi, dintre ei mulţi fiind acum ajunşi universitari. I-a dat şi dr. Iubu medicamente. Dacă nu duceam geamantanul umplut cu leacuri de la Farmacia Clinicilor Universitare, de pe strada Babeş, până la gară, chiar eu, cu spatele, împreună cu colegul meu Gicu Scrob, poate le credeam poveşti. în gară l-am cunoscut atunci şi eu pe dr. Uţă. I-am dat geamantanul, l-am suit în tren însoţindu-l cu privirea până nu s-a mai văzut de peperon. Dar altcineva n-a fost să-l însoţească. Mergea tot la închisoare, singur, să ducă medicamentele.

De unde s-o fi descoperit aceasta, nu ştiu. Eu nu am declarat-o la demascări. Scrob nu era cu mine la Piteşti şi nu era riscul să fiu prins cu tăinuirea. Securitatea n-a vrut să ţină seamă de împuternicirea penitenciarului, dată lui Uţă, a zis că era falsă, a plăsmuit-o el. Dar circulaţia liberă pe C.F.R., văzută cu ochii mei, tot o plăsmuire e?

(Ioan Muntean – La pas prin reeducările de la Pitești, Gherla și Aiud)

^* Numele mic al doctorului Dumitru Uță este confundat atât de Antanasie Berzescu, cât și de Ioan Muntean în memoriile scrise. Greșeala aceasta a numelui este întâlnită în multe din scrierile memorialiștilor, și este firească datorită numărului mare de oameni de care memorialiștii au trebuit să-și aducă aminte (de ordinul sutelor), dar și datorită trecerii anilor care au dus la scăderea memoriei și confundarea numelor de botez. În cazul doctorului Dumitru Uță, la fel ca și în cazul altor mărturisitori descriși în alte surse, este ușor să ne dăm seama că defapt Constantin Uță, Mihai Uță și Dumitru Uță, sunt una și aceeași persoană. Lucru acesta rezultă clar din relatarea unor detalii identice ce tin de o singură persoană, indiferent de numele mic folosit: faptul ca doctorul Uță a fost arestat încă de pe vremea regimului Antonescu pentru „crima” de a fi legionar, faptul și-a făcut cea mai mare parte din minsiune în penitenciarul Aiud, faptul ca a avut liber să aducă medicamente de la Cluj pentru tratarea tifosului din închisoarea Aiud, etc.

** Atentatorul nu este doctorul Uță, precum lasă să se înteleagă în mod neintenționat memorialistul Ioan Muntean ci este vorba de Pop Ioan. În fapt, gestul tentativei de omor avea ca motivație acuza de viol adusă de logodnicul unei studente la adresa Rectorului carlist, nimeni altul decat profesorul Ştefănescu-Goangă.

Totuși doctorul Uță a fost și el condamnat împreună cu alți tineri legionari, cu vina aportului la tentativa de ucidere asupra profesorului Ştefănescu-Goangă. Dacă implicarea doctorului Uță în tentativa de asasinat este reală sau nu, nu avem probe pentru a formula concluzii, aceasta deoarece în urma atentatului au fost arestati de-a valma mai mulți tineri legionari, indiferent dacă existau probe incriminatorii sau nu, căci scopul nu era doar aflarea adevarului despre atentat ci se urmărea trecerea in ilegalitate a Mișcării Legionare, indiferent de situație și de vinovați. Evenimentul tentativei de asasinat a fost motivul perfect pentru a trece la denigrarea Miscarii Legionare, deci la prigonirea membrilor ei și arestarea liderului Corneliu Zelea Codreanu, caci reprezenta un pericol la adresa puterii totalitariste tipice acelei perioade (Regimul de trista amintire Carlist). Mai multe detali despre tentativa de asasinat se pot gasi aici: NapocaNews