vezi galerie foto (2 foto)
Pr. Dometie Manolache
  • 15 Octombrie 1924
  • Mărculești, Buzău
  • ieromonah
  • 06 Iulie 1975
    • Părintele Dometie de la Râmeț
    • Viața și minunatele fapte ale părintelui Dometie Manolache
    • Tezaur Duhovnicesc. Pagini de și despre Părintele Dometie de la Râmeț
    • Părintele Dometie Manolache - chip luminos al virtuților și dăruirii jertfelnice

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

A muncit cu osârdie şi a murit la datorie pe altarul credinţei, înainte de a fi terminat misiunea duhovnicească pentru care s-a pregătit cu dragoste şi cu atâta zel, fiind după părerea mea umilă un adevărat mucenic, căci muncea dezinteresat de partea materială, privind în faţă viaţa spirituală şi mulţumirea că-L slujeşte pe Domnul nostru Iisus Hristos, pe care îl iubea atât de mult, dragoste ce se vedea din slujbele şi predicile pe care le ţinea. Mi-a fost dat să particip câţiva ani de-a rândul la slujbele din Săptămâna Mare a Sfintelor Paşti, să primesc Învierea, cu care ocazie, la predici, când vorbea de viaţa şi patimile Domnului nostru Iisus Hristos, trăia momentele acelea şi lacrimile îi curgeau şiroaie. Vorbele i se îngemănau cu lacrimile atunci când vorbea de suferinţele Domnului pentru omenire.

Doamne Iisuse Hristoase, fă-mă vrednică şi dă-mi putere ca prin simplele mele cuvinte să mărturisesc aici despre Părintele Dometie, duhovnicul nostru.

În Mănăstirea Râmeţi din Munţii Apuseni şi în întregul Ardeal mai cu seamă, memoria sa e vie. Printr-însul a lucrat Dumnezeu şi a împărţit linişte, pace sufletească şi iertare de păcate. Prin el, toţi cei ce l-au căutat şi i-au cerut rugăciunea şi sfatul îl vedeau pe Dumnezeu.

Şi la noi, în România, setea de Dumnezeu este mare. Părintele şi-a dăruit viaţa, inima şi gândul Tatălui nostru ceresc, s-a încredinţat mâinilor Sale şi a trăit bucuria că depindea de El şi îi aparţinea prin întreaga sa iubire, în lumina acestei icoane a Părintelui nostru, vorbesc ca un martor viu al vieţii sale.

Am dat fuga la Mânăstirea Râmeţ ime­diat după ce am primit o frumoasă scrisoare, semnată de maica Eudoxia Manolache. Cu un scris îngrijit, dar mai ales cu un dar aparte al limbii române tradiţionale, maica Eudoxia ne chema să ne împărtăşim din bucuria amintirii marelui călugăr Dometie Manolache, cel care a reînviat – în vremuri de mari prigoane – Râ­me­ţii. Când am aflat că maica Eudoxia este sora părintelui Dometie, dar mai ales când am aflat că locuieşte chiar în chilia lui, care a rămas neschimbată, pe loc ne-am suit în maşină. Evident, nu am regretat…

Predicator. După fiecare Sfântă Liturghie predica cu înflăcărare şi cu o forţă de convingere deosebită, care îşi avea acoperirea în trăirea şi exemplul său personal. Duminica şi în zile de sărbători începea Sfântul Maslu la ora cinci, după care ţinea un cuvânt de învăţătură scurt referitor la puterea acestei Taine. Trecea apoi la spovedirea credincioşilor rămaşi nemărturisiţi din seara precedentă. Când timpul era frumos, din cauza mulţimii poporului săvârşea Sfânta Liturghie afară, la altarul de sub salcia pletoasă. Tot datorită mulţimii credincioşilor, împărtăşirea dura câte o oră, o oră şi jumătate.

Străveche așezare duhovnicească din Munții Apuseni ai Transilvaniei, Mânăstirea Râmeți își trage numele de la eremiții (pustnicii) care se nevoiau pe aici altădată.

Bisericuța de piatră a mânăstirii este clădită pe Izvorul Tămăduirii, un izvor cu apă făcătoare de minuni care și astăzi se află în Sfântul Altar, înaintea Sfintei Mese, și de unde mulțime de credincioși vin și iau apă spre sfințire și spre tămăduire.

De-a lungul istoriei, mânăstirea a trecut prin multe greutăți și încercări, iar în timpul celui de-al doilea război mondial a rămas pustie.

În urmă cu 40 de ani, pe 6 iulie 1975, murea la Râmeţ, cu un sac de pâine în spate, Părintele Dometie Manolache, cel care a refăcut această mânăstire, zidind în ea nu numai cărămizi şi mortar, ci şi mult har venit dintr‑o iubire nebună de Dumnezeu. Pe acest duhovnic al moţilor venit din Bărăgan l‑au îndrăgit de la Părintele Arsenie Boca până la Ioan Alexandru. Toată lumea a văzut în el un om al lui Dumnezeu, capabil de jertfa pe care o pot da doar sfinţii. Iarna, în curtea Mânăstirii Râmeţ, maicile vedeau pe zăpadă, adesea, urme de tălpi goale.

Născut într-o familie de 12 copii în zona Buzăului, Părintele Dometie a crescut în atmosfera de credinţă şi evlavie a satelor noastre de altădată în care viaţa oamenilor se desfăşura după tradiţia Bisericii prin participarea masivă în duminici şi sărbători la Sfânta Liturghie, la botezuri, cununii şi înmormântări, ca şi prin respectul tradiţiilor locale. Astăzi ştim mai bine ca altădată că mediul familial şi social din anii copilăriei, în care ni se formează caracterul, sunt determinanţi pentru tot restul vieţii.

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii