„Domnul Timaru cruța inamici, considerându-i oameni”

Îmi aminteam de Timaru de la Brașov, care povestise că n-a împușcat, cât a fost pe front, pe nimeni. Ci doar i-a speriat de moarte, zburându-le din mâini, ori câte-un bidon cu vodcă, ori câte un binoclu, celor care strigau măscări și îndemnuri de a se preda! Aici nu aveai cum să-ți cruți conștiința, neparticipând la torturarea fraților tăi de suferință. Domnul Timaru cruța inamici, considerându-i oameni. Aici suntem forțați să ne torturăm frați cu frați, noi între noi!

(Ștefan Ioan I. Davidescu, Călăuză prin infern, Vol. II, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003, p. 210)