Dumitru Bordeianu, mărturisitorul căzut în reeducare, dar nu înfrânt

Din câte am putut să observ eu în această perioadă, cei din ale căror suflete nu a dispărut credinţa în Dumnezeu şi-au păstrat omenia în sufletul lor şi nici nu au mai persistat în a face rău atunci când nu au mai fost obligaţi.

Îmi amintesc de un student de la Iaşi, Bordeianu Dumitru, care, atunci când au început bătăile în camera unde mă aflam, se găsea de partea celor reeducaţi. Trecuse prin acest iad înainte de a fi adus în mijlocul nostru. Loviturile pe care le dădea el erau cu totul deosebite de ale altora. Intrucât şi cei puşi să bată trebuiau să se supravegheze unul pe altul, a fost observat că simulează bătaia şi turnat șefului de comitet.

A fost dus în mijlocul camerei şi timp de aproape o jumătate de oră a fost bătut în tot felul. După aceea i-au scos cămaşa de pe corp, fiind dezbrăcat în pielea goală până la genunchi şi pus să se învârtească împrejur, pentru a fi văzut de toată camera cum arată. De la umeri până la genunchi era cu totul vânăt şi negru. Mă îngrozeam cum poate fi ucis un om pentru simplul motiv că el nu poate şi nu vrea să fie ucigaşul altuia. Nu-mi dădeam seama, dar cred că majoritatea dintre noi arătam la fel. L-au bătut cumplit şi apoi l-au prezentat tuturor, atât pentru a ne îngrozi pe noi, cât mai ales pe cei din tabăra celor puşi să bată, spre a-i speria şi manevra mai uşor.

Rezultatul a putut fi simţit mai târziu. Şi totuşi, imediat după dispariţia presiunilor, Dumitru Bordeianu a redevenit acelaşi om de altădată, cu care era o plăcere să te întâlneşti şi să stai de vorbă.

(Neculai Popa – Coborârea în iad. Fenomentul Piteşti)