Meniu biografic

vezi galerie foto (20 foto)
Pr. Dumitru Stăniloae
"Puterile sufletului sunt tămăduite prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu."
  • 16 Noiembrie 1903
  • Vlădeni, Brașov
  • preot, profesor
  • 4 ani
  • Jilava, Aiud
  • 04 Octombrie 1993
  • București, Mănăstirea Cernica

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Aidoma majoritătii elitei românesti, Dumitru Stăniloae a avut si el parte de o experientă carcerală, consumată între 1959 si 1963 în închisorile de la Jilava si de la Aiud. Arestarea si condamnarea lui sunt strâns legate de actiunile Securitătii de la sfârsitul anilor  ’50, menite să zdrobească ultimele potentiale centre de rezistentă fată de comunism.

Chilia

Părintele locuiește într-o garsonieră dublă sau ceea ce se numește în Occident un mic studio. De primit este primit dintre încăperi, care nu măsoară mai mult de zece metri pătrați. Dincolo e dormitorul cu ferestre, unde, la picioarele patului dublu, se află masa la care părintele Dumitru Stăniloae și-a lucrat o mare parte a scrierilor sale.

Dincoace este o bibliotecă întinsă pe doi pereți, o măsuță-birou, în spatele căreia se așează de obicei părintele, o canapea și două-trei scaune. Cărțile, prea multe pentru capacitatea bibliotecii, sunt îndesate cum se poate, fără o logică anume, sfârșind prin a se revărsa prin toate colțurile încăperii în stive al căror echilibru este mereu instabil.

În cele ce urmează vom povesti câteva dintre amintirile despre tatăl meu, întâmplări pe care fie ni le-a povestit el, fie le-am trăit noi. Câteva precizări cronologice şi de altă natură vom face numai în cazurile în care în scrierile apărute până acum s-au comis greşeli şi diletantisme prea evidente, pentru că, din păcate, ele nu lipsesc în unele relatări biografice. De aceea, regretăm dacă se vor descoperi nepotriviri cu afirmaţiile biografilor, faţă de care noi păcătuim, poate, prin lipsă de stil ştiinţific, dar, în schimb, încercăm să punem în rândurile noastre o parte din dragostea pe care i-am purtat-o şi pe care el, părintele Dumitru, ne-a purtat-o nouă. Şi, de aceea, suntem încredinţaţi că, aidoma lui Dumnezeu, şi oamenii vor trebui să ne ierte, ţinând seama de profunzimea sentimentelor noastre... […]

Părintele Dumitru Stăniloae la biroul săuColonelul Crăciun vorbea celor prezenţi cu obişnuitul lui aer plin de importanţă. Peste puţin timp, mai apar doi – ultimii. Unul este un tip solid, cu o figură masivă, cu trăsături parcă de tătar, bronzat (adus, probabil, de la muncă în plin soare), contrastând cu paliditatea şi debilitatea majorităţii celor prezenţi.

Celălalt este un om înalt, cu păr cărunt, cu un chip blajin, zâmbind cu sfiiciune. Colonelul Crăciun îi prezintă:

Părintele Dumitru StăniloaeBătrânelul despre care am amintit, am aflat repede că este părintele Stăniloaie (!) Marele teolog, care ne vorbise în fiecare seară. Era slăbit, glasul i se auzea greu şi de aceea când vorbea se făcea linişte desâvârşitâ. Erau acolo cu noi 8 preoţi, printre care și un episcop greco-catolic, care-i sorbeau frazele cu respect și religiozitate.

La zarcă am stat între oameni așa de buni, ca părintele Beju, părintele Grebenea... Profesorul Manu, care era la vreo trei celule mai încolo de noi, făcea lecții de engleză și de istorie a Americii, pe care ni le transmitea și nouă. (...)

Tot acolo, părintele Stăniloae a ținut odată o conferință despre icoană. Ascultătorii notau pe săpun. Unii notau ceva, alții altceva, ca la urmă să poată reface întregul. Apoi cineva din celula lor a bătut-o prin morse și așa am auzit-o toți. Nicăieri după aceea, citind diferite studii teologice, n-am mai întâlnit o expunere așa de succintă și esențială.

Am ales, ca subiect de mărturie despre Părintele Stăniloae, tema „Părintele Stăniloae, om şi teolog al rugăciunii”. Aceasta se poate, desigur vedea din toată opera lui. Nu numai studiile dânsului foarte temeinice şi permanenta sa formare teologică explică ethos-ul teologiei sale, ci şi faptul că el însuşi era un om de rugăciune. Sfinţia sa nu a etalat acest aspect al vieţii sale. Eu dau doar câteva mărturii despre unele momente pe care, întâmplător, am avut ocazia să le trăiesc în preajma sa.

Dumnezeu, spune Scriptura, a rânduit pentru fiecare neam un înger al lui - păzitor, un fel de guvernator al împărăţiei, aşezat prin cetăţile de reşedinţă de pe pământ.

Se pare că a rânduit, de asemeni, şi câte un responsabil pentru fiecare veac, cel mai adesea dintre oameni. Pentru veacul nostru, cel puţin în această ţară, a fost desemnat Părintele Stăniloae, întrucât s-a aflat cel mai potrivit pentru această slujbă. Cu statura sa impunătoare, cu o sănătate de neclintit, cu o putere de muncă inepuizabilă, tenace până la îndârjire, consecvent până la jertfire, şi-a purtat veacul pe umeri ca un Atlas, de data aceasta real şi nu mitologic. Fără să fie trist, puţini l-au surprins râzând; aprig la fire ca orice ardelean, şi-a convertit furtuna dinlăuntru într-o lucrare de proporţii uriaşe, încărcată de blândeţe, înţelepciune, echilibru, profunzime, vastitate, densitate şi multe alte însuşiri preaminunate. I-a fost dat Ortodoxiei româneşti ca, în acest secol cumplit, discursul teologic absolut să fie prezentat în graiul nostru.

De acum, înttr-adevăr, e cu noi. El, [Dumitru Stăniloae], e din stirpea celor ce nu se duc: intrat în veşnicie, se-ntoarce cu ea-n potir; preoţie lucrătoare şi dincolo de veac.

A fost o vreme când lucram împreună, în aceeaşi încăpere din incinta Antimului, pe un etaj căptuşit cu cerneală. Ieşiserăm de la Aiud, aşteptam să ne crească părul şi scriam pentru reviste, măcar că încă nu aveam ”drept la semnătură”: el, Stăniloae, trebuia să se iscălească nu-ştiu-cum, un pseudonim la adăpostul căruia îşi putea agonisi câţiva bănuţi pentru el şi familie.

Părintele Dumitru StăniloaeOpera şi gândirea părintelui Dumitru Stăniloae, cel mai mai mare teolog pe care l-a dat neamul românesc, de mare înălţime duhovnicească, au rămas repere fundamentale în cercetarea teologică contemporană. Dar studiul teologic aprofundat al părintelui Stăniloae s-a reflectat puternic şi în viaţa sfinţiei sale. O mărturisesc cei care îi treceau pragul casei pentru a afla un cuvânt de folos sau pentru a primi o lămurire la întrebările care îi frământau, într-o vreme neprielnică pentru preocupări duhovniceşti. Am stat de vorbă cu o parte dintre ucenicii părintelui, pentru a şti de ce îl căutau, ce era atât de special în persoana lui, cum reuşea el să creeze acel duh de comuniune. Răspunsurile lor ne descoperă imaginea unui preot şi om cu totul deosebit.

Mă duc să-l văd pe părintele Stăniloae la Saint-Serge, unde locuieşte într-o cameră de student. Se află la Paris de câteva zile. Nimeni n-a ştiut că va primi titlul de „Doctor Honoris Causa”, nici un român n-a fost de faţă la ceremonie. După părerea lui Olivier Clement, care a ţinut o frumoasă cuvântare, ruşii de la Saint-Serge nu sunt prea încântaţi, dat fiind ambiţia rusească de a fi în materie de ortodoxie cei dintâi, dar sunt obligaţi să se încline în faţa lui Stăniloae şi în faţa unui teolog ca Olivier Clement.

Deşi l-am cunoscut îndeaproape pe Părintele Stăniloae am fost sfios să scriu amintirile ce mă leagă de dânsul purtând în minte versurile din Scrisoarea I: „Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,/ Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el/ Sub a numelui tău umbră”. Doamna Lidia Stăniloae m-a îndemnat să depăşesc această inhibiţie deoarece l-am cunoscut atât de aproape ca ucenic al lui.

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii