vezi galerie foto (10 foto)
Dumitru Uță
  • 11 Decembrie 1915
  • Caracal, Dolj
  • medic
  • 23 ani
  • Poarta albă, Gherla, Aiud
  • 05 Februarie 1980

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Doctorul Dumitru Uţă a fost unul dintre Sfinţii închisorilor comuniste, un adevărat doctor fără de arginţi. A stat închis la Aiud din '41 sau '42 până în 1964. Din '47 - '48 a stat în Zarcă (clădirea celor ne-reeducabili) până la eliberare. Era un om cu o profundă credinţă în Dumnezeu şi o mare dăruire faţă de semeni.

Fusese lăsat de Dumnezeu şi cu un bun chip: înalt, cu ochii albaştri, cu o mică chelie şi mustaţa tunsă scurt… După ce l-a vindecat pe directorul închisorii Aiud, maiorul Munteanu, de tifos, a devenit vocea cea mai cu greutate după director din închisoare, asta până în '47 - '48. Aşa avea voie să iasă oricând dorea din penitenciar pentru a face rost de medicamente şi altele, şi se întorcea de fiecare dată foarte încărcat, cu sacii plini. Odată chiar a tulburat conducerea cu câte a putut să strângă, medicamente străine, ş.a., aproape un vagon. Toată lumea temniţei îi cerea ajutorul, gardienii şi toată funcţionărimea îl chemau frecvent la ei, pe acasă, pentru felurite probleme de sănătate ale rudelor şi cunoscuţilor.

Astfel a cunoscut-o pe Veronica, fiica unui gardian, pe care a meditat-o la engleză… Veronica atât a fost de mişcată de acest om încât l-a aşteptat 20 de ani să se elibereze. Prin 1967 s-au căsătorit, după ce ea l-a căutat. Se pare că, împlinindu-se în cele ale duhului, dr. Uţă nu se gândea deloc la căsătorie. S-a căsătorit cu Veronica numai pentru a-i răsplăti aşteptarea şi dragostea. Acesteia i-a devenit, cum ea va spune mai târziu, un adevărat ”părinte sufletesc’”. Dumitru Uţă uimea cu marea lui putere de muncă, uita pur şi simplu să mănânce, încât de multe ori cei apropiaţi îl hrăneau…

În timpul epidemiilor era atît de dăruit încît lăsase toate şi asistenţii săi, care voiau să-l ajute, aveau de făcut câte o mie de vaccinuri pe zi.

Ţinea cu evlavie post şi dădea celorlalţi bucăţica de carne ce se întâmpla să vină mai întotdeauna Miercurea sau Vinerea. La un moment dat s-a ivit ocazia de a se putea face recurs şi a fi astfel eliberaţi, lucru pe care l-au cerut mulţi.

I s-a propus şi doctorului Uţă aceasta, la care el a răspuns: ”Unde pot fi eu de mai mult folos, aici sau afară?” Şi a rămas în închisoare. A stat în celulă un an de zile cu Părintele Marcu şi cu Alexandru Ştefănescu, care-şi aminteşte cum împreună au citit Sf. Scriptură în întregime. Doctorul era cel care citea cu voce tare pentru toţi. Doctorul Uţă îşi fabricase singur tot felul de instrumente chirurgicale, pense, bisturie, cu care opera în închisoare. S-au întîmplat cazuri cînd medicinişti din Bucureşti au venit la Aiud ca să înveţe de la el medicină. La ieşirea din închisoare i s-a dat un post de medic, la ţară. Toată ziua era la „spital” pe care singur şi-l dotase. În scurt timp a devenit omul cel mai iubit, preţuit peste toate satele din împrejurimi. Nu primea nici o plată pentru munca lui. Şi cît ar fi vrut oamenii să-şi arate cumva recunoştinţa! Numai că doctorul lor nu mânca aproape nimic, ci numai fructe, dar nici de acestea nu primea… Sătenii s-au gândit ce s-au gândit şi au găsit o cale mai discretă de a-i dărui câte ceva: îşi deşertau în grădină, pe neobservate, traistele cu fructe. Şi astfel toată vara şi toamna puteau fi văzute, ca-n poveşti, grămezi de fructe sub pomii din grădinuţa doctorului Uţă. Securitatea s-a alarmat de popularitatea ce-o câştigase.

S-a hotărât de sus, ca doctorului să i se dea un post în Bucureşti, ca astfel să i se piardă ”aura”’… - doctorul a cerut Spitalul 9, neurologia. Nu i s-a dat voie să-şi dea ultimele examene şi a fost ţinut astfel pe o poziţie mai umilă… Însă s-a impus prin marea lui dăruire şi competenţă, încât toţi îi spuneau ”doctorul cel mare” - aici îl găseşte Veronica prin '67.

Vor avea un fiu, Mircea. Dorinţa doctorului Uţă era ca fiul lui să-I slujească lui Dumnezeu, adică să devină preot, lucru care s-a şi întâmplat. A lăsat soţiei şi fiului această mare învăţătură ca moştenire: de a face pentru aproapele, totul, ca pentru Hristos. Veronica a continuat să-i scrie cu regularitate Părintelui Marcu cerându-i mereu sfatul.

(Mărturia părintelui Atanasie Ștefănescu - Mărturisirea unui creștin. Părintele Marcu de la Sihăstria, ediție îngrijită de monahul Filoteu Bălan, Editura Petru Vodă, 2007, pag. 43-45; Revista Rost, Anul X, numărul 106 din februarie 2012, p. 31)

Comments   
  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#1 Aurora » 22-05-2014 16:29

Ce oameni mari ! Figuri de Pateric ! Suferință dostoievkiană și mult mai mult! Oare noi de ce am devenit așa de căldicei?

Aurora

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#2 Rafael » 08-10-2014 00:00

Nici nu știam de existența lui...

Rafael

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#3 Călin Eugen » 05-02-2015 20:49

Cu greu îți poți reține lacrimile... Doctorul Uță, o poveste de la Dumnezeu...

Călin Eugen

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#4 Rebecca » 06-02-2015 22:58

Nici eu nu știam de existența lui. Acești oameni sunt comoara noastră. Mulțumim că săpați înspre ea, și o descoperiți și nouă!

Rebecca

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#5 Dan » 07-02-2015 10:18

Nici nu este nevoie să le reții Eugen. Acest plâns vine din compasiunea față de martirii noștri, vine din pilda dragostei lor nestrămutată pentru Dumnezeu, pildă care ne-a rănit și nouă inimile cu rană duhovnicească, rană care strigă cu dor după prietenia lor sfântă, dor care ne arde până ce nu le vom urma pilda pentru a ne bucura în veac împreună.

Dan

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#6 Dan » 07-02-2015 10:22

Rebeca, cu tot dragul săpăm și vă împărtășim și vouă aceste comori vii. Ne bucurăm ca niște copii când găsim evocări ale martirilor noștri, știuți și neștiuți.
Rămâi în preajmă și vei mai afla multe alte nume de martiri cvasi-anonimi, dar care sunt niște uriași prin jertfa și pilda vieții lor, cu nimic mai prejos de mucenicii cei din veac.

Dan

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#7 Rebecca » 14-02-2015 14:34

Rămân. :)

Rebecca

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii

Login cititori