Durerea de măsele

Întors în celulă, înghesuială mare! Dormeam câte doi într-un pat. Se făcuseră noi arestări, procese, condamnări. Nu cunoşteam motivul acestui nou val…

Peste tot acest chin, apăru pentru mine unul nou nemaicunoscut: durerea unei măsele cariate.

Durerea creştea, mă chinuia zi şi noapte fără să o pot potoli cu ceva.

Zadarnic mă adresam gardianului pentru a merge la cabinetul stomatologic. Avea ordine precise.

Nu ştiam ce să mă mai fac de durere, când îmi veni oidee pe care am considerat-o salvatoare.

Aveam – nu ştiu de unde – un pic de sare. În naivitatea mea am considerat-o dezinfectant şi am pus sare pe măsea. În loc să-mi treacă durerea, a înzecit-o.

Urlam de durere, nu mă mai puteam stăpâni. Am bătut în uşă, rugându-l pe gardian să mă ducă la dentist. Au intervenit şi ceilalţi colegi de celulă, stăruind la rugămintea mea…

Cu greu am fost dus la doctor. Doctorul Niţu era medic stomatolog, asistent universitarşi – bineînţeles – tot deţinut politic. I-am spus că am pus sare pe carie.

-„Domnule Vişovan, măseaua dvs. nu este numai cariată, ci cangrenată. Or, a pune sare pe cangrenă înseamnă a pune benzină pe foc. Situaţia este gravă. Eu vă pun un pansament. Dacă timp de o oră nu cedează durerea, cereţi să fiţi adus la mine”.

-„Dacă aţi şti cât de greu am ajuns la dumneavoastră !Au trecut două săptămâni de când cer întruna”.

Doctorul, dând din cap, îmi răspunse:

-„Da, aşa este! Dar acum este altceva. În cazul acesta, repet, dacă timp de o oră durerea nu a încetat, să bateţi în uşă oricât de tare, că vor urma dureri groaznice”.

(Aurel Vișovan – Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?)