Eduard Masichievici – ”era ca un înger, un tip frumos la chip, un chip luminat”

A fost o mare jale între noi, că vedeam totuși că se moare. […] A venit rândul lui Masichievici.

Eram în cameră cu Cezar Tănase, între timp se făcuseră niște mișcări. Îl cheamă pe Masichievici ofițerul politic și zice:

– Măi, vezi medicamentele? De unde au aflat ai tăi că ești aici, prin ce-ai comunicat?

– Nu știu domne’, n-am comunicat, n-am carte poștală, n-am vorbit cu nimeni.

– Măi, ești bandit, spune prin ce-ai comunicat? Uite, ai medicamentele acolo, dacă-mi spui tot ce se întâmplă în interior, îmi dai informații, îți dau medicamentele.

– Domnule locotenent major, nu mă faceți pe mine turnător, eu sunt om de ținută, eu nu pot spune să fac rău nimănui, să mint. Ar însemna să mint niște lucruri. Prefer orice s-ar întâmpla cu mine, nu pot minți, să fac rău cuiva.

– Banditule, ai rămas bandit. Ieși și mor în credința ta!

Tânărul a venit.

– Ce-ai făcut, Edi dragă? (…)

Îmi spune așa pe șoptite:

– Dragul meu, m-a forțat să devin turnător, dar am spus că nu pot face lucruri, n-am semnat nimic și nu semnez niciodată. Și mi-a zis: du-te și mori în credința ta.

Și săracu’ Masichievici a murit așa. Am publicat un articol despre el, dar n-a avut răsunet, că oamenii nu se uită. Cum moare un om sunt lucruri dureroase. Era ca un înger, un tip frumos la chip, un chip luminat. El nu înțelegea să facă rău altuia.

(Fragment de interviu luat fostului deținut politic Nicolae Itul – Aiudule, Aiudule, ediție îngrijită de Dragoș Ursu și Ioana Ursu, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2011, pp. 157-158)