Efectele pe termen lung ale experimentului Piteşti: „mica revoluţie, care va fi urmată de marea revoluţie”
În libertate au ajuns mulţi reeducaţi. Ei s-au comportat în mod diferit, în funcţie de caracter şi împrejurări. Dintre toţi, unii cu deosebire incomodează până astăzi regimul.
Sunt cei care refuză orice compromis şi pe care Securitatea îi consideră fanatici înrăiţi, deşi de fapt ei sunt oameni lucizi, care au învăţat ce este omul din această amarnică experienţă.
În societate ei trec ca umbrele, la nivelele cele mai de jos. Trăiesc o mare dramă interioară şi adesea nu mai au capacitatea inhibiţiei, ci cu toate riscurile divulgă public cele suferite. Sunt hăituiţi de Securitate, arestaţi şi chiar condamnaţi din nou. Unii sunt taxaţi nebuni şi supuşi unor tratamente medicale distrugătoare. Se simt singuri şi părăsiţi. Drama lor creşte când asistă la procesul de „restructurare” materialistă a ţării întregi şi a multor altor ţări.
Este o jumătate de secol de când revoluţia comunistă a infectat lumea întreagă. Internaţionala comunistă este forţa politică cea mai puternică azi în lume şi fără rival. Lumea pare hipnotizată. Alte multe forţe stângiste socialiste, umaniste, pacifiste şi democrate fac jocul comunismului. Sunt exploatate racilele societăţii capitaliste şi criza religioasă a lumii civilizate pentru a „restructura” ateu lumea întreagă. Reeducarea, cu mici variante, a fost aplicată în China roşie, în Vietnam, în Coreea, în Cuba, etc. Coordonatele reeducării – alienarea şi mutilarea sufletească şi morală a oamenilor – se pot depista cu uşurinţă de un ochi format în lagărul comunist. Făcând un tur de orizont în lumea de azi, ne îngrozim de realităţi şi de perspective. Nu degeaba la Piteşti ni se spunea că „aceasta este mica revoluţie, care va fi urmată de marea revoluţie”. Altfel spus, acolo a fost „revoluţia condensată”, care va fi urmată de „revoluţia difuzată”. Consecinţele sunt imprevizibile. Dacă de la oameni avem puţine speranţe, ştim că la cârma omenirii încă n-a obosit Dumnezeu. Şi totuşi Dumnezeu lucrează prin oameni, deci credem că vor apărea oameni care să-i salveze pe oameni şi omenia.
Cel ce scrie aceste rânduri a fost în Piteşti, dar nu a intrat în „tură”. A trăit însă tot timpul sub presiunea reeducării şi a fost păzit prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Cele relatate sunt date certe aflate de la sursă directă. Am fost confidentul multora dintre victimele de acolo. Suntem îngroziţi, dar credem mai mult ca oricând!
(Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă)