Am mai relatat că, în închisorile de la Pitesti si Gherla, s-a luat detinutilor până si posibilitatea de sinucidere, pentru că planul diabolic prevedea tortura continuă până la epuizarea totală a individului. De aceea au instituit pozitii fixe de tortură si plantoane ce supravegheau zi si noapte, observându-i pe cei de pe priciuri, să nu se miste din pozitia impusă.
Înainte ca Turcanu sa plece atunci din camera 2 parter, i-a cerut lui Prisacaru si celor din echipa lui sa vina la camera 4 spital, unde au stat vreo doua ore. Când cei trei din comitetul de tortura s-au întors în camera, erau toti schimbati la fata. O furie demonica le stapânea fiinta. Ca stapâniti de delirul nebuniei, abia intrati în camera, au si pus mâna pe ciomege, strigând la ceilalti sa iasa dintre paturi si sa se grupeze lânga usa, asezati pe doua rânduri.
Noi, tineretul legionar, din cea mai fragedă tinerete, am fost si suntem în transee, flămânzi si însetati, dispretuiti, umiliti, prigoniti, torturati, anchetati si judecati pe nedrept, închisi în lagăre si închisori, denigrati, în permanentă suferintă si ucisi ca niste câini turbati.
De vorbă cu părintele Gheorghe Calciu despre efectele Fenomenului Pitești la scară globală: Privind acum, dupa ma bine de cincisprezece ani de la evenimentele din ’89, situatia din Romania, ce parere aveti? Oare cu incetarea regimului comunist a incetat si regimul satanic?
În libertate au ajuns mulţi reeducaţi. Ei s-au comportat în mod diferit, în funcţie de caracter şi împrejurări. Dintre toţi, unii cu deosebire incomodează până astăzi regimul. Sunt cei care refuză orice compromis şi pe care Securitatea îi consideră fanatici înrăiţi, deşi de fapt ei sunt oameni lucizi, care au învăţat ce este omul din această amarnică experienţă.
Printre deţinuţii politici de la Baia Sprie era şi un tânăr poet, încă student, care trecuse prin mâinile lui Ţurcanu dar o dată sosit la mină, datorită unei robusteţi sufleteşti, se smulsese din teroarea reeducării.
La un moment dat – nu-mi amintesc împrejurările – se descoperă că Scutaru (un bun prieten) a înghiţit un ciob de sticlă cu scopul evident de a se sinucide. Scutaru a fost dat în paza unui planton care avea sarcina să-l urmărească atent când îşi va face necesităţile în gamela din care mânca.
“Nu-mi fac iluzii despre receptivitatea oamenilor. Multi ma vor calomnia si ma vor uri pentru ca dezvalui aceste secrete. Dar cine are ochi de vazut, poate observa in lumea larga procesul reeducarii si restructurarii materialist-didactice, atee, imorale, decadente si respingatoare”.
