„Era un om excepțional pe care îl găseai mai totdeauna la căpătâiul bolnavilor. Măreț om, nefericită glorie”
Cu dr. Floricel Nicolae am mai stat un an în secție, până când un ordin venit de „sus”, mai bine de 30 de bolnavi au fost „vindecați” prin grija guvernului și a ofițerului politic Șleam Augustin și trimiși la închisoarea Caransebeș. Aveam însă norocul să ne întâlnim din nou în celebrul proces al tuberculoșilor de la Tg. Ocna, arestați în 1958, când un lot de 26 de supraviețuitori au fost condamnați de către Tribunalul Militar al Municipiului București conf. art. 209 c.p. la „crimă de uneltire împotriva ordinii sociale”.
Eram acuzați că, la Tg. Ocna, sub masca ajutorului pe care îl dam confraților noștri de suferință, în realitate, ne pregăteam doctrinar, și că, o dată ieșiți de la închisoare, urma să răsturnăm guvernul și că vindem țara imperialiștilor anglo-americani. O asemenea utopie nici că se putea mai aberantă. Ancheta a ținut un an de zile, cu bătăi și cu un regim de teroare apocaliptic. Nu aveau dovezi împotriva noastră și trebuiau dobândite din spusele noastre răstălmăcite. Ca organizația să capete un specific mai complex, au introdus în lot și pe alți colegi care nu-și ispășiseră încă pedeapsa, ca Ianolide Ion, Constantin Aurel Dragodan și Sabo Ștefan. Primii doi făceau pușcărie din 1941, ca studenți, condamnați pentru activitate legionară, dar, întrucât urmau să se elibereze în acel an, „Justiția Română”, sub directa aripă ocrotitoare a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, le-a mai dat câte 25 de ani muncă silnică. La proces, Ion Ianolide a fost adus pe targă, fiind grav bolnav și netransportabil. Era un om excepțional [pe] care, la Tg. Ocna, îl găseai mai totdeauna la căpătâiul bolnavilor. Măreț om, nefericită glorie, plătită cu atâtea lacrimi și sânge.
(Gheorghe Penciu – Nemuritorii. Medici în recluziune, Vol. II, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2004, pp. 228-229)