„Era un preot cu care discuția era o baie spirituală și o îmbogățire.”

Treceau zilele repede în fortăreța Jilavei. Toți eram în așteptarea plecării, de la o zi la alta. Mai ales noi cei recent veniți.

Dimineața începea cu o rugăciune în surdină condusă de părintele Iovan, căruia domnul Blăgoianu îi dădea replica din pat. Dumineca se făcea o adevărată slujbă care dura până aproape de prânz. Apoi părintele spovedea și împărtășea, uneori dând și canoane în funcție de greșeli. Nu știu prin ce împrejurare reușise să păstreze o cruce de argint, din cele folosite în biserică. Mai avea o sticlă de vin tonic primită în mod neașteptat de la cabinetul medical, și cu ea împărtășea deținuții.

Era un om retras și meditativ și aborda numai subiecte religioase. Fusese preotul mănăstirii Vladimirești, pe care securitatea o închisese pentru că devenise un punct de pelerinaj al mulțimii avide de adevăr și dreptate. Tot ce vor comuniștii este să păstreze biserica ca ziduri, muzee și instituție și să-i ucidă spiritualitatea și credința. El refuzase acestea. Deși fusese maltratat infinit la securitate, ne amintea totuși, totdeauna, că nu avem voie să urâm și să dușmănim. Dumnezeu vede totul și va judeca. Noi să ne închinăm și să spunem ”Dumnezeu să-i ierte”.

Seara ne antrenam în fel de fel de discuții. L-am întrebat odată și pe părintele Iovan ce crede. Ne-a răspuns că în Biblie scrie clar să nu deranjăm sufletele celor morți pentru că este mare păcat. El credea că procedeele de chemare a sufletelor celor morți aparțin necuratului, și nu este bine să lucrăm cu el sub nici o formă.

M-am spovedit și m-am împărtășit și eu, apoi l-am ascultat de multe ori vorbind despre creștinism și religie. Era un om și un preot cu care discuția era o baie spirituală și o îmbogățire. ”Există un singur Dumnezeu în lume, indiferent de numărul religiilor, spunea el. Fiecare religie are ceva bun în ea, dar religia creștină este religia adevărului, a iubirii, a omului”. Când te golești de Adevăr și Iubire, ești gol complet pe dinăuntru. Religia noastră este religia iubirii semenilor și a iubirii lui Iisus-Dumnezeu. Dumnezeu a făcut creștinismul pe măsura nevoilor omului. Destul de larg ca să-ți dea libertatea de acțiune și destul de strâmt ca să te oprească de la greșeli. Desigur, toți oamenii greșesc, dar rătăcirile dincolo de limitele creștine și umane te pot apropia de Satan. Credința adevărată te ușurează și îți dă o cumpănă în viață oriunde te-ai afla, pentru că atunci când te gândești la Dumnezeu, El este lângă tine și nimic nu mai poate amenința.

Cred că părintele Iovan, m-a ajutat să-mi nivelez drumul interior. De atunci cu fiecare zi, cu fiecare pas m-am regăsit și mai mult, reușid în cele din urmă să-mi realieze un puternic echilibru propriu, deși peste mulți ani din nou m-am zdruncinat.

(Nicolae Dima, Amintiri din închisoare, Biblioteca Asociația Culturală Română, Hamilton, Ontario, Canada, 1974, pp. 62-64)