Eugen Ţurcanu – Un înger căzut

…Când Ţurcanu a ajuns la usă, mi-am dat seama cât era de atlet si cât eram noi de neputinciosi si slăbiti. Singur ar fi putut doborî osută dintre noi. Şi el, însă, si toti cei din comitet, aveau un regimalimentar special. La acea întâlnire cu Ţurcanu n-am putut să-i văd fata decât un moment: era aceea a unui om cuprins de o furie care nu avea margini.

L-am mai întâlnit după aceea de mai multe ori, chiar între patru ochi, si am putut să-l studiez mai bine, atât fizic cât si sufleteste.

Era un bărbat frumos, iesit din comun, cu capul mare, cu trăsături fine, fruntea lată, buze senzuale, părul castaniu spre blond, ondulat si nasul de tip clasic, grecesc. Ochii, mari, exagerat de mari, albastri, foarte expresivi. Când se încrunta, te înspăimânta. Bărbia, specifică tipului voluntar. Râdea rareori si râsul lui era plăcut, atrăgător. Corpul, bine proportionat, părea al unui atlet deperformantă. Când îti dădea un pumn sau o palmă, te dobora la pământ. Când se enerva era atât de crud, că distrugea totul în calea lui ca un ucigas feroce.

Mai era apoi si de o inteligentă iesită din comun si cu o memorie formidabilă. Îsi aducea aminte de tot ceea ce declarase fiecare student la Bucuresti si la Gherla.

Era atât de satanizat că nu mai stiai ce să crezi despre el. L-am asemuit unui înger căzut. Vointa de putere cu orice chip îl adusese la nebunie. Devenise o brută degradată si satanizată.

Pe unde trecea el, prin camerele de tortură, pe coridor, la camera 4 spital, unde sescriau declaratiile obtinute prin chinuri, Ţurcanu răspândea în jurul lui o groază si o frică încât tot ce era viu înmărmurea.

De multe ori când îl vedeam, îmi aduceam aminte că era căsătorit cu o fată frumoasă si că avea o fetită.

Inteligenta lui era orbită de betia puterii, de dorinta de a se ridica deasupra altora, indiferent prin ce mijloace. Şi din cauza acestei orbiri, sau poate pentru că nu cunostea comunismul în esentalui, Ţurcanu devenise un instrument orb de care se foloseau comunistii. Iar răsplata au fost niste rafale de armă care i-au ciuruit atleticul corp. Sângele celor pe care i-a ucis a cerut judecată de care să nu poată scăpa. Şi omul ticălos a căzut victimă propriei ticălosii.

După executarea lui, sotia a primit un act de deces provenit dela Oradea. S-a zvonit la Aiud si mai târziu în libertate, că înainte de a fi fost ciuruit de gloante, Ţurcanu ar fi strigat: „M-au înselat bolseviciisi eu i-am crezut, si de tot ceea ce s-a întâmplat la Pitesti si Gherla numai eu sunt vinovat”. Cât or fi de adevărate aceste declaratii, numai cei ce au asistat la executia lui ar putea-o spune.

(Dumitru Bordeianu – Mărturisiri din mlaştina disperării)