Eugen Țurcanu

Plecarea lui Țurcanu

Plecarea lui Turcanu si a colaboratorilor lui a fost pentru noi, cei trecuti prin demascari, o zi mare, pe care nu o vom uita niciodata. Majoritatea, mai ales cei ce lucrau în ateliere, au fost convinsi ca demascarea, asa cum se facuse pâna atunci, nu se va mai repeta. De aceea am si simtit o mare usurare sufleteasca. Unii dintre noi credeau ca respectivii au fost dusi la Bucuresti si rasplatiti pentru „munca” depusa. Mai precis însa, nu stia nimeni ce se întâmplase cu ei. Dupa aceea, s-a zvonit ca fusesera luati noaptea, cu o duba. Ce se întâmplase cu […]

Țurcanu – Expresia feței lui te băga în mormânt

…Cum mergeam spre cameră, deodată, ca un trăznet, simt o mână ca de Goliat care-mi însfacă gâtul, pe la ceafă. Mi s-a oprit respiratia de spaimă. Simtind apoi slăbirea strânsorii m-am întors si…ce-mi văd ochii! O namilă de om, îmbrăcat într-un cojoc de santinelă până la pământ, având un smoc de chei în mâna dreaptă. Era Ţurcanu în persoană! Astfel îmbrăcat, arăta si mai voinic. Parcă era Mihai Viteazul, dar nu cu barda în mână, ci cu un smoc de chei, cu care deschidea la propriu si la figurat usile, memoria si constiintele noastre. Cu o voce de tunet îmi […]

Eugen Ţurcanu – Un înger căzut

…Când Ţurcanu a ajuns la usă, mi-am dat seama cât era de atlet si cât eram noi de neputinciosi si slăbiti. Singur ar fi putut doborî osută dintre noi. Şi el, însă, si toti cei din comitet, aveau un regimalimentar special. La acea întâlnire cu Ţurcanu n-am putut să-i văd fata decât un moment: era aceea a unui om cuprins de o furie care nu avea margini. L-am mai întâlnit după aceea de mai multe ori, chiar între patru ochi, si am putut să-l studiez mai bine, atât fizic cât si sufleteste. Era un bărbat frumos, iesit din comun, cu […]

„Şi totuşi nu ar fi ajuns un criminal dacă nu intra în puşcărie”

Despre Ţurcanu mă simt incapabil să vorbesc prea mult, căci nu am suficiente date despre acest om. Cred că a fost un egocentrist dornic de putere şi parvenire cu orice preţ, prin orice crimă. Şi totuşi nu ar fi ajuns un criminal dacă nu intra în puşcărie şi dacă nu considera că trebuie să se răzbune pe aceia care-i distruseseră cariera politică şi familia. Trecerea sa prin Frăţiile de Cruce fusese episodică, şi la o vârstă atât de fragedă încât nu a putut fi cu nimic influenţat. De ce nu a fost şi el un reacţionar? De ce s-a înscris […]

Distracţiile lui Ţurcanu

Distracţiile lui Ţurcanu la Piteşti erau pe măsura circumstanţelor. Victima era aşezată cu faţa în jos – de preferinţă lângă colţul unui pat suprapus. Peste cel culcat se întindea a doua victima, apoi altul şi tot altul, iar la urmă de tot se urcau, sărind de la înălţimea patului de la etaj, „reeducaţii”. Cel care era în contact direct cu cimentul n-avea nici un fel de amortizare. Când se observa că-i aproape mort, întregul morman de oameni se surpa. Cel de dedesubt rămânea, pur şi simplu lat, fără simţire. Uneori nici celui de al doilea sau chiar celui de al […]

Eugen Țurcanu înainte de începerea Experimentului Pitești

Ce ştim despre Eugen Ţurcanu

Eugen Ţurcanu a fost un personagiu obscur, necunoscut în lumea tineretului legionar. Nimeni nu s-a interesat de persoana lui ca să-i cunoască biografia. Interesul a crescut abia după ce s-a descoperit rolul pe care el îl juca în folosul Ocultei comuniste cu scopul distrugerii tineretului legionar. Atunci a fost prea târziu ca cineva să mai afle ceva. lată – totuşi – ce se cunoaşte: Eugen Ţurcanu era originar din împrejurimile Radăuţiului. L-a cunoscut bine un vecin de al său pe nume de Teodor Mitric, care era legionar (şef de „garnizoană” legionara). Acesta a încercat în anul 1940 – când Ţurcanu […]

Țurcanu torturează cu propria mână

A adus pe un tânăr student la teologie ca să-l tortureze în faţa tuturor. L-a trântit la pământ răstignit cu faţa în sus. I-a întins mai întâi o mână pe a cărei palmă s-a urcat cu bocancii unul din ajutoarele lui Țurcanu. Apoi i-a întins-o şi pe cealaltă. La fel au făcut şi cu picioarele. Apoi Țurcanu a sărit cu bocancii pe el. Cu unul pe burta lui şi cu unul pe gât. A început să se lase alternativ cu greutatea corpului său când pe burtă, când pe gât. Doamne, ce mai horcăia atunci când îl apăsa cu piciorul pe […]

Ţurcanu comanda, Ţurcanu verifica

Credeam cu toată convingerea că lumea în întregime a căzut în mâna comuniştilor şi acuma aceştia fac ce vor cu noi. În timp ce noi ne „autodemascam” ticluind poveşti fantastice, tartorii cei mari ai „reeducării” , în frunte cu Țurcanu, ne arătau pe geamul închisorii în cimitir o cruce marea unui vestit bandit ungur, pe nume Roja Şandor. Mie-mi zise Livinschi: -Vezi că acolo te trimit, la Roja Şandor, dacă nu „borăşti” tot ce ai în desaga minţii tale. Nu m-am putut abţine să nu i-o întorc lui Livinschi : -După cum mă bateţi, nu am să ajung decât acolo şi […]

Apare Satana

Astfel intrăm încet în luna decembrie şi iată-ne ajunşi în ziua de Sf. Nicolae (6 decembrie 1950). Când -brusc- se deschide uşa şi în cadrul ei , înfiorător, Țurcanu. -Unde-i Vişovan? urlase din toate puterile. -Treci acolo! Îmi arătase un loc în partea opusă a camerei, după care citise de pe listă mai multe nume. -Acolo, bandiţilor! O să vă arăt eu vouă, legionarilor! Apoi adresându-se numai mie strigă: – Pentru tine, Vişovane, am ceva deosebit. La un semnal al lui Ţurcanu sărise asupra noastră o parte din cei ce erau cu noi în cameră, dar nu-i bănuisem. Au urmat […]

Țurcanu – hulitorul de Dumnezeu

Pe parcurs s-a ajuns la o nebunie colectivă, cu forme tot mai groteşti. Iată o scenă: Ţurcanu se află în faţa unui grup de multă vreme îngrozit şi desfigurat sufleteşte şi toţi tremură electrizaţi, posedaţi, îngroziţi. Nimeni nu îndrăzneşte să gândească decât “pe linia Ţurcanu”. Mulţi se întrec în a-i face pe plac. El însă este imperturbabil, ca un zeu al nimicirii şi al morţii. Privirea lui e înfiorătoare, pumnul lui e greu, prezenţa lui îngrozeşte, numele lui obsedează. Ţurcanu se pare că are ceva nou de făcut. În cameră e linişte de mormânt. Toată lumea aşteaptă cu groază iar […]

„Eu sunt Țurcanu!”

– Sub pieptul păros, puţin dezvelit, al lui Țurcanu parcă băteau două inimi în contratimp. Una de fiară feroce şi alta de mişel fără margini. Îşi ţinea discursul urlând şi privind direct la mine. Simţeam pârjolul otrăvit al acestui suflet negru care i-a înspăimântat pe toţi. Dumnezeu mi-a trimis mie harul Său, desfricoşându-mă. De glasul său cutremurător nu simţeam nicio înfiorare. – Ce, măi bandiţilor, voi români?! Cine, mă, Mironovici1? Cantacuzino2?! Ce-i , mă, cu Nicolina, cu flacăra revoluţiei anticomuniste? Veţi muri când vreau eu. Încet, cu linguriţa! Să vină Horia Sima să-şi vadă eroii! Să vină el , să-i […]