Apariție de carte: „Experiențe carcelare în România comunistă” (volumul V)
A apărut în librăriile din toată ţara volumul V din seria „Experienţe carcerale în România comunistă”. Lucrarea, penultima din serie, reprezintă o culegere de 26 de interviuri inedite cu foşti deţinuţi politic din judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Gorj, Prahova, Sălaj şi Sibiu, în care aceştia descriu motivele arestării, felul în care decurgeau anchetele Securităţii, membrii aparatului represiv comunist şi viaţa din închisori: condiţiile de detenţie, munca forţată, pedepsele, viaţa religioasă, personalităţile pe care le-au cunoscut.
Printre mărturiile din acest volum se găsesc cele ale prahovenilor Constantin „Tache” Rodas (personajul central al momentului bonus din filmul „Demascarea”) şi Tiberiu Beşchea (şi el victimă a fenomenului Piteşti), alături de alte mărturii interesante ca ale lui Elena Ion (sora lui Toma Arnăuţoiu), Alexandru Alexandrescu, Ilie Berghezan şi alţii.
Volumul beneficiază de adnotările autorilor (îndeosebi date biografice despre ceilalţi deţinuţi amintiţi pe parcursul discuţiilor şi despre personalul din Ministerul de Interne), de pozele intervievaţilor şi de anexe documentare. Interviurile au fost realizate de un grup de tineri cercetători din cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România în perioada 2007-2010, pe tot cuprinsul ţării. În precedentele patru volume din serie au fost publicate interviuri din celelalte judeţe, urmând ca volumul VI să fie rezervat foştilor deţinuţi din Bucureşti. Cele mai multe relatări aparţin unor persoane care nu şi-au făcut cunoscute experienţele până în acest moment. În volumele trecute au povestit pe larg despre perioada petrecută în temniţă foste victime ale fenomenului Piteşti ca Neculai Popa, Petru Cojocaru, Nicolae Purcărea, Pr. Teodor Stănescu, Corneliu Cornea, Adrian Lupescu, Nagy Géza, Silvestru Nanu.
Petru fragmente din interviul cu Mircea Gebăilă publicat în volumul V, click aici.
Pentru informaţii despre celelalte volume ale seriei, click aici.
Pentru a comanda cartea on-line, click aici.
Editori: Cosmin Budeancă (coordonator), Andrei Lascu, Alexandru Matei, Alin Mureşan, Constantin Petre, Adrian Sandu, Constantin Vasilescu
Editura: Polirom
Anul apariţiei: 2011
Număr de pagini: 472
Preţ: 42,95 RON
(Sursa: Fenomenul Pitești)