„Fănică Tumurug avusese această căldură ce ne-a apropiat de dânsul adunându-ne ca puișorii sub aripa cea caldă a mamei lor”

[Pe Fănică Tumurug] l-am avut pedagog și profesor de sport la liceul ”Miroslava” – Iași, unde mai fusese numit și instructor cu premilităria și organizator al unor serbări de o rară frumusețe. Avea o vioară la care ne cânta, iar noi elevii ascultam extaziați fără să clipim din ochi, parcă-am fi fost ciopliți din piatră…

Cei mai mulți dintre noi eram orfani de război cum și dânsul era. Diferența de vârstă dintre mine și el era mică, iar ca orfan de război simțeam nevoia unei călduri sufletești… și nu numai eu ci și toți colegii mei.

Fănică Tumurug avusese această căldură ce ne-a apropiat de dânsul adunându-ne ca puișorii sub aripa cea caldă a mamei lor.

Am terminat liceul și drumurile noaste s-au despărțit. A urmat prigoana generalului Antonescu, apoi războiul și n-am mai știut nimic de dânsul. Târziu de tot prin anul 1965 am aflat de tragica sa moarte de la un paznic, fost gardian în lagărul Salcia.

(Mărturia lui Bucur Brașoveanu – Mărturii mai vesele și mai triste din întunericul comunist, ediție îngrijită de Gheorghe Andreica, Constanța, 2003, pp. 65)