vezi galerie foto (10 foto)
Pr. Florea Mureşan
"Cea mai înaltă ştiinţă e să ştii ca să trăieşti, sau e să ştii să mori? Dacă soarta te aruncă printre oamenii mişei, mai bine să te ucidă, decât să trăieşti ca ei."
  • 19 Iulie 1907
  • Ciubanca, Cluj
  • preot, profesor
  • 4 ani
  • Satu-Mare, Cluj, Gherla, Canal, Aiud
  • 04 Ianuarie 1961
    • Grai şi suflet românesc

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Părintele Florea Mureșan împreună cu credincioșii din Suciu de SusDin mulţimea semenilor noştri căzuţi jertfă în deceniile trecute, în cursul campaniei comuniste-staliniste de exterminare a valorilor neamului, se desprinde cohorta de preoţi şi monahi care au plătit cu viaţa curajul de a sta în fruntea poporului chinuit, care rezista tăcut şi răbdător, dar dârz, în faţa ofensivei de implantare a ateismului în ţară, cu credinţă în Dumnezeu şi nădejdea izbăvirii. Mulţi clerici au pierit, dar şi mai mulţi au rămas, îndrumând cu înţelepciunea poporului, pe calea credinţei, dragostei şi nădejdii, în izbăvirea înfăptuită în zilele din sfârşitul lui decembrie 1989.

Dintre aceşti martiri jertfiţi, vreau să readuc în memoria celor ce l-au cunoscut şi să-i creionez în puţine şi sărace cuvinte personalitatea unuia dintre dascălii mei din tinereţe, care, alături de protosinghelul Justinian Chira (azi Arhiepiscopul Justinian Maramureşanul), fostul stareţ al Mănăstirii Rohia, mi-a modelat simţirea spirituală, îndrumându-mi paşii pe potecile strâmte, dar cât de pline de bucurii, ale credinţei ortodoxe. Este vorba de preotul dr. Florea Mureşanu, fost protopop ortodox al Clujului, care a păstorit în parohia Suciul de Sus, Maramureş, de unde şi-a început apoi calvarul sfârşit în moarte de mucenic în temniţă la Aiud.

În primăvara anului 1953, în frumoasa comună Suciul de Sus din Ţara Lăpuşului, de la poalele Ţibleşului, rămasă temporar fără păstor sufletesc, în preajma Sf. Paşti, a venit pentru a-şi lua sarcina de păstor şi duhovnic, părintele Florea Mureşanu, trimis de vrednicul de pomenire episcop Nicolae Colan, viitorul mitropolit al Ardealului, pe atunci chiriarh al Clujului. La acea dată părintele Florea Mureşanu, intrat în al şaselea deceniu al vieţii sale, ca preot, patriot şi om de cultură. Primise darul vieţii, prin anii începutului de veac, în satul Ciubanca, jud. Someş, parcurse toate treptele învăţăturii, trecând prin Liceul „Andrei Mureşanu”, din Dej, Academia Teologică din Cluj şi făcuse apoi strălucite studii doctorale la Paris, Berlin, Cernăuţi, iar la Bucureşti şi-a luat titlul de doctor în teologie.

Diktatul de la Viena îl găseşte protopop al Clujului şi activând şi ca om de cultură română. A condus câţiva ani rubrica „Grai şi suflet românesc” din revista „Tribuna Ardealului”, cu deosebită importanţă pentru păstrarea şi valorificarea tradiţiilor culturale şi spirituale româneşti. Alături de soţia sa, poeta Eugenia Mureşanu, a făcut o operă culturală fecundă după cum se poate vedea din publicaţiile vremii.

Ca preot protopop şi-a primejduit situaţia şi viaţa sub stăpânirea hortystă, prin acţiuni ca salvarea multor evrei de la exterminarea din lagăre naziste, eliberând certificate de botez creştin fictive şi nefăcând nici o presiune de convertire asupra celor salvaţi, după cum mărturisesc rabinii evrei contemporani, în scrieri ulterioare despre acele zile, ca cea a medicului evreu Oliver Lusting1 în Jurnal Însângerat, apărut în 1987. În această activitate a fost însoţit cu aceleaşi riscuri şi de protopopul greco-catolic al Clujului, Dr. Vasile Aştilean, viitorul episcop Visarion al Aradului.

După instalarea comunismului la cârma ţării, în împrejurările ştiute, părintele Florea Mureşanu şi soţia sa au fost obiectul unei anchete chinuitoare din care totuşi a fost salvat prin Pronia Divină, fiind rezervat pentru viitorul sacrificiu mucenicesc trecând prin suferinţele de la canal şi Aiud.

Noul ogor primit spre lucrare, după întoarcerea de la canal, Parohia Suciul de Sus, de către Părintele era atunci plin de spini şi buruieni, dar sfinţia sa s-a apucat cu multă vigoare de lucru spre al face roditor. Primul lucru întreprins a fost rânduiala în sfântul locaş prin curăţire şi înfrumuseţare, explicând enoriaşilor că în biserică ne întâlnim în chip real cu însuşi Mântuitorul prezent pe Sf. Altar în chip euharistic. Prin puterea cuvântului său predicat cu tărie şi har, reuşea să aducă auditoriului înţelegerea lucrurilor celor tainice ale Domnului. Poseda o putere deosebită de actualizare, făcându-ne pe toţi ascultătorii, să ne simţim alături de mulţimile cel urmau pe Domnul prin Galileea şi martori ai minunilor Sale. Cucerea auditoriul şi prin impresionanta sa făptură cu barbă patriarhală şi pletele de-abia argintate la tâmple, cu glasul când tunător, când de o cuceritoare blândeţe, cu privirea senină uneori, alteori fulgerând asupra păcatului. A militat prin cuvântările sale pentru o trăire intensă în Hristos, pentru lepădarea de formalism şi schimbarea vieţii. Avea mare evlavie pentru Sfâna Taină a Pocăinţei şi Împărtăşirii şi a adus mulţi indiferenţi religioşi sub patrafir, care s-au lipsit zeci de ani de Sfintele Taine.

În puţine luni, credincioşii din Suciul de Sus şi-au dat seama că păstorul lor este un om deosebit şi că vrea o viaţă creştină de fond şi nu de formă.

A combătut cu tărie beţia şi alte patimi pentru care nu avea nici o înţelegere şi a reuşit să producă o drastică reducere a alcoolismului şi a urmărilor lui, ceea ce i-a constituit un cap de acuzare la viitorul proces, ca sabotor al comerţului socialist. A combătut şi petrecerile necuviincioase, învăţându-ne o mulţime de cântece religioase, potrivite atât în biserică cât şi la lucrul câmpului şi la şezătorile din lungile seri de iarnă.

Ura lenea şi delăsarea atât în gospodării, cât şi în treburile obşteşti, astfel că în câteva rânduri a condus şi efectuat lucrări de reparare a drumurilor comunale şi a podurilor dărâmate, lucrări de igienizare a localităţii pe care conducerea nu reuşea să le facă pentru că nu dădeau exemplu sătenilor, ci numai ordine. Şi aceasta i sa pus în seamă ca un delict de subminare a autorităţii de stat. În timpul verii, părintele reuşea să salveze bruma de recoltă a „colectivului” prin ducerea oamenilor la secerat, direct de la biserică, după ce se făceau rugăciuni de dezlegare. Culmea a fost că la procesul intentat a fost învinuit de sabotarea muncii în C.A.P. prin îndemnarea oamenilor de a nu participa.

Mă întorc în timp pentru a spune că la venirea din Cluj spre noua sa turmă cuvântătoare, părintele Florea, a poposit, de praznicul Bunei Vestiri a anului 1953, la mănăstirea Rohia, unde a oficiat Sfânta Liturghie, alături de Stareţul Justinian, iar la sfârşit a predicat poporului participant despre „Virtuţile Maicii Domnului”. Prea Cuvioşia Sa Arhim. Serafim Man, azi pensionar, îşi aminteşte acea zi, marcat de emoţie, cu aceste cuvinte: „Eram tânăr frate în mănăstire şi ucenic al părintelui Justinian şi dornic de învăţătură de la cei mai bătrâni şi simt şi acum fiorul sfânt ce ma cuprins şi m-a zguduit până în adâncul sufletului ascultând predica părintelui Florea, prin care ne zugrăvea sublimul dăruirii Maicii Domnului, care spăimântată de spusele Arhanghelului, a exclamat totuşi: «Iată roaba ta, fie mie după cuvântul Tău». De altfel, prin felul său de adresare reuşea să ne captiveze şi să ne emoţioneze profund.

Părintele Florea iubea mult mănăstirea noastră şi poposea adesea la noi. Ne-a ajutat mult în lucrările pe care le făceam, adunând ajutoare şi lucrând el însuşi, alături de noi, sfătuindu-ne prin cuvinte de adevărat avva, ne îndruma să nu părăsim rugăciunea şi cântarea nici în biserică, nici în chilie şi nici la ascultări, căci acestea alungă pe diavol în afara hotarelor mănăstirii. A dorit şi dânsul să îmbrace la noi chipul monahal, existând şi azi la arhivă cererea sa în acest sens, dar vitregia vremurilor i-a zădărnicit acest vis”.

În cei cinci ani de păstorire în Suciul de Sus a organizat multe pelerinaje nu numai la Rohia şi la Nicula, ci şi la vechile mănăstiri voievodale din Moldova şi Oltenia, unde era cunoscut şi aşteptat cu drag, ca un adevărat învăţător şi dascăl ce era.

Nefiind în sat casă parohială, cea existentă fiind confiscată de stăpânire în mod samavolnic, părintele şi-a zidit o căsuţă cu paraclis în cătunul Breaza, la 8 km distanţă de centrul satului, unde se retrăgea pentru rugăciune, studiu şi meditaţie, loc pe care-l voia în viitor schit de sine stătător. În scurt timp, acest loc a devenit obiectul unor numeroase pelerinaje, dar şi al supravegherii permanente a Securităţii. Se spune că acest schit era urmare a unei făgăduinţe făcută Domnului de părintele Florea în timpul de la Canal şi a cruntelor anchete, pentru a fi salvat.

Eu, ca elev şi apoi student medicinist la Cluj, venit în vacanţe, m-am apropiat cu sfială şi apoi cu neţărmurită sete de lumină şi învăţătură, de el, căci mă atrăgea, descoperindu-mi sensuri nebănuite ale vieţii. Mulţumesc şi azi Domnului că mi-a oferit prilejul de a fi în tinereţe în preajma acestui om sfânt, care, alături de stareţul Justinian, mi-a marcat rostul ulterior al vieţii.

Ataşamentul satului şi în special al tineretului, faţă de părintele Florea a zădărnicit planul de îndoctrinare ateistă a ideologilor locali şi de la regiune, care în nebunia lor îl credeau realizabil şi în consecinţă, au plănuit anihilarea activităţii părintelui Florea.

În noaptea de 12/13 iunie 1958, în ascuns, o patrulă securistă l-a ridicat de la schitul din Breaza, şi dezbrăcat, în umilinţe şi batjocuri, punându-i un sac greu cu preţioasele lui cărţi în spate, ca oarecând lui Iisus, Crucea, l-au trecut dealul pe jos până în satul Boiereni, pentru a evita satul Suciul de Sus, de frica sătenilor, l-au îmbarcat într-o dubă şi l-au pornit pe drumul dureros al pătimirii, care se va încheia, după chinuri nenumărate prin odioasele locuri de exterminare, în temniţa din Aiud, unde şi-a dat sufletul în mâna Stăpânului său la vârsta de 54 de ani.

După câteva luni de la ridicarea sa, se spune că nu chiar întâmplător, schitul de la Breaza a luat foc şi s-a mistuit cu tot ce era în el (cărţi, veşminte, icoane etc.). Mâini credincioase au aşezat aici o cruce spre amintire şi închinare.

Preotul Gavril Burzo, transferat paroh în Suciul de Sus şi fiu al satului, ucenic al părintelui, prin 1958 elev seminarist în anul IV de studiu a fost ridicat şi el împreună cu bunicul său, ţăranul fruntaş Ioan Chindriş al Bizoaiei, şi crâsnicul bisericii, Gavril Ciceu, pentru vina de a se interesa de soarta părintelui şi a scrie la Episcopie că nu este vinovat şi că nimeni nu ştia în sat despre arestarea sa.

Procesul intentat pentru învinuirile menţionate mai sus, la care s-a adăugat şi clasica gogoriţă a acestui soi de procese – spionajul – s-a desfăşurat la Satu-Mare, fiind implicaţi alături de părintele şi cei trei, arestaţi ulterior. S-au găsit şi martori mincinoşi, localnici (procedeu probat şi verificat încă din Sinedriul lui Caiafa). Înscenarea perfectă, la care indiferent de dezbateri, sentinţa era cunoscută, s-a soldat cu 25 ani de muncă silnică pentru părintele Florea, câte 6 ani pentru Ioan Chindriş şi nepotul său elevul Gavril Burzo şi 4 ani pentru Gavril Ciceu.

În timpul detenţiei preotul Florea Mureşanu, conştient că acţionează în spiritul crezului său creştin, îmbărbătând pe fraţii săi de suferinţă şi împăcat cu soarta, poate mulţumind Domnului pentru cununa de mucenic ce i se pregătea, a considerat potrivit să-şi cedeze mizera raţie de pâine ce o primea unora mai tineri, pentru care salvarea era mai de aşteptat, sacrificându-şi astfel viaţa pentru fraţi. Scăzuse în greutate într-atât, încât la moarte mai cântărea doar 45 de kg, dintr-un munte de om cum fusese. Pentru o faptă asemănătoare petrecută într-un lagăr de exterminare nazist, un preot romano-catolic a fost canonizat ca sfânt.

Menţionez că în urmă cu câţiva ani, la venirea în sat a părintelui Burzo, cu tot riscul din timpul dictaturii, a refăcut o capelă pe locul schitului ars, reluând pelerinajul de Praznicul Sfintei Treimi (a doua zi de Rusalii), hram instituit de părintele Florea. În anul 1990 am poposit aici la acelaşi Praznic, dar de data aceasta cu fruntea sus în libertate şi demnitate, unde s-a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie de un sobor de şapte preoţi, în frunte cu protopopul Lăpuşului Ioan Ciceu şi în prezenţa a aproximativ 600 de credincioşi. În cuvântările rostite s-a evocat personalitatea şi pătimirile părintelui Florea Mureşanu. S-a propus ca osemintele mucenicului să fie strămutate din cimitirul închisorii Aiud lângă ctitoria din Breaza, pe care atât de mult şi-a dorit-o.

Rog pe toţi acei ce vor citi aceste rânduri să mă ierte pentru eventualele lacune, iar dacă pot completa cu alte date luminoase imaginea acestui preot martir, s-o facă, pentru ca eroii şi mucenicii acelui timp negru de prigoană să fie cunoscuţi.

Rog de asemenea pe bunul Mântuitor Iisus să-i răsplătească jertfa şi suferinţele sale pe care le-a făcut pentru slava lui Dumnezeu, a Sfintei Biserici şi pentru restaurarea demnităţii umane.

Ca mine cu siguranţă se roagă toţi cei care l-au cunoscut, stimat şi s-au împărtăşit din învăţătura sa, aşteptând revederea în lăcaşurile cele cereşti, după cum glăsuieşte şi cântecul pe care cu dragoste l-am învăţat cu Sfinţia sa:

„Ne vom revedea odată
Sus în Ţara Zorilor
Unde Domnul îşi va duce
La viaţă-al Său popor...

Ne vom revedea odată
Sus în ceruri când vom fi,
Şi de-acolo niciodată
Nu ne vom mai despărţi”.

(Dr. Ioan Buteanu - Revista Rost, anul IX, nr. 97, pp. 24-27)


1. În memoriile sale, Oliver Lasting descrie încercările evreilor de a scăpa de la moarte în timpul ocupației horthyste, astfel: ”Printre problemele cele mai dificile s-a numărat ”pregătirea” documentelor pentru evadați. Personal aveam ceva experiență în această privință. Încă înainte de măsurile care vesteau ”soluția finală” procurasem, la rugămintea unor prieteni, documente care să-i ajute mai ales pe refugiați. M-am adresat protopopului greco-catolic al Clujului, mai târziu ajuns episcop ortodox, Aștileanu, care avea un văr, Petre Aștileanu, tipograf, cunoscut mie și apropiat de mișcarea muncitorească, și protopopului ortodox Florea Mureșan, care puteau să-mi elibereze certificate de botez, cel mai bun act pentru stabilirea unei false identități. Le-am spus deschis, de la început, despre ce este vorba. Nu au manifestat, nici unul, nici celălalt, nici cea mai mică ezitare. Nu am ținut contabilitatea acestor certificate, al căror număr este de ordinul zecilor. Interesant este, poate, că la cererea unor prieteni evrei am trimis asemenea certificate și în afara granițelor.” (Jurnal Însângerat, Editura Militară, București, 1987, p. 259)

Comments   
  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#1 Tudor » 14-04-2013 13:56

Slăvit să fie Domnul pentru aceşti martiri ai Bisericii noastre... păcat că nu sunt făcuţi cunoscuţi de mai marii bisericii noastre, dar ei sunt în Cerul Cerurilor, alături de Cel căruia i-au slujit neclintiţi şi statornici!
Richard Wurmbrand, unul din cei cu care Părintele Florea a fost întemnințat spune că asemenea oameni ar trebui purtaţi pe braţe de poporul român, sunt o fală pentru Biserica Vie a Lui Hristos! aşa cum au mai fost şi alţii, printre care şi cel mai mare poet creştin ortodox, Fratele Traian Dorz, care a făcut 17 ani de temniţă grea.

Tudor

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii

Login cititori