vezi galerie foto (1 foto)
Pr. Gavriil Stoica
  • 21 Februarie 1935
  • monah
  • 3 ani
  • Curtea de Argeș, Malmaison, Jilava, Aiud
  • 25 August 2008
    • Arhimandritul Gavriil Stoica. Un monah misionar, iubitor de virtuți și de flori
    • De o mie de ori dacă mă nășteam, tot călugar eram. Din scrierile arhimandritului Gavriil Stoica
    • Cuviosul Paisie Aghioritul și Părintele Gavriil. Dialoguri în Duh

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

L-am cunoscut pe părintele Gavriil în luptă. Nu e vorba numaidecât de cunoașterea unei neputințe, de diagnosticare, ci e vorba de lupta de a vindeca neputința.

L-am observat de când era tinerel, la mănăs­tirea Căldărușani, eu de fapt am mijlocit preoția lui, că era diacon. Avea multă râvnă și de multe ori reușea să se depășească în a veni în ajutor, în a salva lucrurile. Era grozav de conștiincios, plin de râvnă și de energie. Ne-am unit sufletește și ne sfătuiam împreună. I-am fost și mi-a fost părinte. Era obiectiv și dăruitor.

În afară de toate acestea, de om al Bisericii, de om al Liturghiei, cu râvnă nemaipomenită și cu o forță cu care își făcea datoria, care nu o puteai bănui la orice om, în afară de toate, zic, a fost și un mare gospodar, un gospodar nemaiîntâlnit.

Când a intrat la mănăstirea Zamfira, a făcut primul lucru acolo, un grajd mare, fără însă să aibă bani proprii sau surse sigure ca să termine.

Mănăstirea a luat forma asta, modernizată, sub patriarhul Iustinian. Dar cu toată reforma pe care a făcut-o patriarhul, în mișcarea continuă a unei mănăstiri, a unei gospodării e nevoie mereu de completări sau de împliniri. Cât i-a stat în putință a făcut în continuare, fără fonduri sau alte venituri.

A făcut două porți, ca mănăstirea, cu tradiția ei, cu pictură de Grigorescu, să nu fie văduvită de o serie întreagă de lucruri care să asorteze, să modernizeze, să armonizeze. A făcut două porți gândite, studiate cu întrebări și răspunsuri și a apreciat, aici este marele lui merit, aspectul arhi­tectonic al lucrărilor. A făcut o poartă de fier-metal înaintea mănăstirii, acolo unde tineretul nejude­cat se ascundea noaptea cu mașina și profana locul și cimitirul mănăstirii. Așa a oprit intrarea de noapte a neadormiților și neastâmpăraților. A fă­cut poarta de lemn în mănăstire, cu sculpturi încadrate în ochi pretențioși.

A făcut încălzire centrală în biserică.

Una din marile lipsuri ale multor locuri, dar și a mănăstirii Zamfira, era apa. Era o fântână care secase, ce avea tradiția ei. A scos apă de la 100 de metri, a adus fel de fel de aparate, a insistat și a adus apă în mănăstire. Apa din mănăstire este adusă de părintele Gavriil și de atunci mi-am spus: „apa cea de toate zilele”.

Toate acestea sunt amănunte care se adună ce păstrează o notă armonioasă și chiar pretențioasă în tot ce a lăsat dânsul în urmă.

N-a avut toată înțelegerea în unitate, însă el nu s-a lăsat. Slujea la timp, întreținea mănăstirea cu ce se aduna, cu taxe de la cununii sau de la alte ierurgii.

Era un duhovnic bun, și foarte înțelegător în căderile unuia sau altuia. Însă lupta din răsputeri să mențină, pentru că nu e vorba de diagnosti­carea unei fapte ci de vindecarea ei.

Ne-am avut inimă în inimă. Nu pot să cred că el e plecat dintre noi, dar trebuie să dăm atenție și acestui eveniment, acestei întâmplări care a adus multă durere multora.

Sunt personal, destul de liniștit pentru faptul că, dacă vrea bunul Dumnezeu, el o să mă aș­tepte. Sunt mai mare cu 20 de ani decât el.

N-am greșit, c-am provocat multe preoții, dar la niciunul n-am reușit atât de precis, de sigur și de nădăjduitor ca la marele arhimandrit Gavriil Stoica. În felul acesta eu am făcut, fără provocări, o relație strânsă cu familia, păcat că ne vedeam la ani de zile, dar ne trăiam, ne simțeam.

Am regretat foarte mult pierderea lui, dar vreau să-mi mențin o poziție verticală în materie cu acest act prin care Dumnezeu a hotărât să-l ia.

Multe gânduri am avut la moartea lui care mi-au dat să înțeleg că e încă prezent pe pământ.

De un părinte atât de vrednic, de prezent, de conștiincios, de cert în toate amănuntele, nu e ușor să vorbești întru totul, decât să-l trăiești și, fără discuții, rămâne mai departe relația ome­nească de durere.

Am provocat pomenirea lui pe multe părți, pe unde trăiesc și pe unde am trăit, cu fel de fel de parastase, dar nu era cazul să mă vait la nimenea pentru că veneau și acestea tot de la bunul Dum­nezeu pentru fratele nostru scump, marele gospo­dar, marele duhovnic: Gavriil Stoica, arhimandrit.

A murit „trecând de la moarte la viață”, încon­jurat de tricolorul de flori aflat pe toate aleile mănăstirii, pe care el le-a pus petală cu petală. E mâna și inima arhimandritului Gavriil.

(Arhim. Arsenie Papacioc, „Un om al Liturghiei și un mare gospodar” în Arhimandritul Gavriil Stoica. Un monah misionar, iubitor de virtuți și de flori, ediție îngrijită de arh. Timotei Aioanei, Editura Basilica, București, 2009, pp. 114-117)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii