Generalul Drăghici într-o inspecție la Aiud

În ziua de 15 ianuarie a venit în inspecție Drăghici – ministrul de interne. Mai târziu, către seară, aflăm ce s-a petrecut.

Intrând prin celule, s- așteptat ca pușcăriașii să-l întâmpine cu ”sărut mâna”. Ori, aceștia nici măcar nu s-au dat jos din paturi. Un general! Ei, și? N-am mai văzut noi generali? Mai ales că acesta-i croit ”pe puncte”, general de paie. A trecut și pe etajul întâi. A intrat în camera unor studeți. Nu l-au salutat. A intrat la o celulă cu muncitori. Nici atât. (…)

---

În jurul lui Drăghici, încă doi generali, câțiva colonei, directorul pușcăriei noastre. Mai la coadă, smerit, ca-n fața prăpădului, sergentul Ardeleanu face semne pușcăriașilor. Aceștia nici nu-l iau în seamă.

– De ce nu vă ridicați în picioare, când intru eu la voi?

– Când intrați la noi, să ziceți mai întâi bună-ziua.

– Eu sunt ministru de interne!

– Nu-i nimic. Pe aici, prin pușcărie, mai sunt câțiva miniștri de interne. Și de la alte departamente!

– Ce vrei să spui cu asta?

– Vreau să spun că este loc, la Zarcă, și pentru alți proaspăt înnobilați.

– Du-te-n măta! Bandit legionar! În fiare să mi-l puneți!

Imediat țăranul Ilie a fost pus în lanțuri. Cu lanțuri la mâini și la picioare, dus într-o cameră de izolare, la parter. Primește de două ori pe săptămână de mâncare, în celelalte zile apă caldă. Așa stă trezeci de zile. Pe urmă revine la celulă. Slăbit, nespălat, nebărbierit, vesel…

Trece Drăghici la o altă cameră:

– Voi de ce nu vă ridicați, când intră autoritatea în celulă?

– Dar de ce să ne ridicăm?

– Autoritatea trebuie respectată!

– Eu nu vă recunosc autoritatea!

– Nici voi, ceilalți?

– Nici noi!

– Dar pe cine-l recunoașteți? Pe banditul de Horia Sima? Vândutul americanilor?

– Nici într-un caz slugilor rusești!

– Dă-le afară tot așternutul. Luați-le și păturile. Și mantalele. O lună să doarmă dezbrăcați, la podele…

Au dormit oamenii, dezbrăcați, o lună, la podele. În puterea iernii. Nici guturai n-au avut măcar.

– Ce faceți voi aici?

– Pușcărie!

– Altceva?

– Pușcărie!

– Și nu v-a învățat nimeni să fiți disciplinați? Mai ales în fața gradului?

– Eu sunt civil. Cu gradele nu am nimic de-a face. La bună ziua, răspund cu bună ziua.

– Să-ți dau eu, bună ziua?

– Când voi intra eu la dumneavoastră, în celulă, voi da bună ziua.

– Paștele mătii de bandit. Să-l puneți în lanțuri. Să târâie după el cincizeci de ocale. Până va crăpa!

A stat Valerică în lanțuri, la izolare, trei luni. N-a crăpat. Dimpotrivă, s-a întors la bază cu părul vâlvoi – crescut săbatic. Dar ochii îi rădeau.

Cincisprezece camere la rând, de la etajul unu, au fost silite să doarmă pe podele.

După ce a plecat ministrul, imediat ni s-a făcut o amănunțită percheziție.

(Pr. Dimitrie Bejan – Vifornița cea mare, pp. 226-228)