Da, cel pe care o strâmbă judecată a tribunalului militar al comuniștilor l-a calificat drept „terorist” mi-a fost soţ. Şi a fost cu adevărat un Om. Iar, pe deasupra, şi un mare Român. Care s-a dăruit neprecupeţit pentru Ţară şi pentru oamenii pământului românesc. Se născuse în 1907, la 31 mai, în acelaşi oraş cu mine, în Câmpulungul Muscelului.
Alălturi de preoții olteni lucra o brigadă de țărani argeșeni, în frunte cu preotul lor (îmi scapă numele). Aceștia, în toiul propagandei pentru colectivizare, avuseseră inspirația de-a răsturna în șanț mașina cu responsabilul-șef al acestei acțiuni, care nu era altul decât tovarășu`Ceaușescu. Aveau un moral ridicat, iar dârzenia lor îi trăda că provin de pe plaiurile din care se ridicaseră la rezistența armată un Arsenescu, sau frații Arnăuțoiu, ori Elisabeta Rizea din Nucșoara.
Peste sacrificiile și suferinţele celor implicaţi în mişcarea de rezistenţă de pe plaiurile mioritice ale Muscelului parcă s-a aşternut mantia uitării. Sunt zeci de ani de atunci, răni care s-au cicatrizat în marea suferinţă suportată de neamul românesc. Revoluţia din decembrie 1989 a instaurat o nouă eră în viaţa politică a ţării, dar amprentele lăsate de aceste decenii de oprimare comunistă sunt încă vizibile. În majoritate victimele acestui regim odios au trecut în veşnicie. Societatea liberă de azi refuză să-şi mai aducă aminte de suferinţele lor.
