vezi galerie foto (3 foto)
Pr. Gheorghe Cotenescu
  • 04 Iulie 1886
  • Izvoarele, Dâmbovița
  • preot
  • 1 ani
  • Câmpulung, Pitești
  • 12 Februarie 1965

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Suflet furtunos şi vertical, Gheorghe Cotenescu (1886-1965), fiu de preot moşnean din Muşcelul, desfăşoară încă din studenţie o susţinută activitate pentru apărarea valorilor culturale şi naţionale româneşti, contribuind la opera de regenerare şi de făurire a statului român unitar.

Personalitatea preotului Gheorghe Cotenescu a marcat viaţa culturală şi religioasă a societăţii de la trecerea dintre secole. Membru în conducerea mai multor societăţi profesionale şi culturale de la începutul secolului al XX-lea (secţiile Ligii Culturale, Societatea Studenţilor Teologi, Societatea Studenţilor de la Conservator, societăţile corale "Carmen" şi "Hora", Societatea culturală "Miron Costin"), organizează şi animă numeroase evenimente promovate de acestea atât în vechiul Regat, cât şi pe teritoriile locuite de români.

 

Fidel partizan al ideilor propagate de Spiru Haret şi Nicolae Iorga, nu pregetă să-şi îndeplinească misiunea de luptător pentru dreapta credinţă în comuna strămoşilor săi, Stoeneşti-Muscel, pe cursul superior al Dâmboviţei, unde ajunge în 1913 înfiinţând şi conducând mai multe bănci, obşti şi cooperative.

La primul apel al regelui Ferdinand, ia parte la întreaga campanie militară (1916-1919), peregrinând printr-o ţară la capătul puterilor, cu spitale de evacuare şi unităţi combatante, din Muntenia în Moldova, din Basarabia în Ardeal, până la Budapesta. Iar la întoarcere, preotul-căpitan, îndurerat de distrugerea modestei sale biserici în toamna anului 1916 de furia nemţilor, se apucă, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, şi reuşeşte să ridice o frumoasă biserică din piatră, în 20 de ani (1919-1939). Bunul Dumnezeu i-a ascultat ruga, sfântul lăcaş fiind primul târnosit de patriarhul Nicodim Munteanu.

Profesor al patriarhilor Iustin şi Teoctist şi al marilor duhovnici

A iubit enorm meseria de profesor de muzică, fără să-şi neglijeze însă parohia rurală din Muscelul strămoşesc, păstorind-o timp de 52 de ani şi neîndurându-se să-şi părăsească enoriaşii pentru a preda definitiv la seminarul din Capitală. În cei 18 ani de profesorat la seminariile din Câmpulung-Muscel, Curtea de Argeş şi Cernica-Ilfov, plămădeşte cu dragoste destinele a peste o mie de copii. Iar aceştia i-au întors dragostea pe măsura puterilor lor, mulţi dintre ei devenind flori ale Ortodoxiei româneşti: patriarhii Teoctist Moisescu şi Iustin Arăpaşu, episcopii Gherasim Cristea, Eftimie Luca şi Roman Stanciu, duhovnici precum Sofian Boghiu, Roman Braga, Felix Dubneac, Grigorie Băbuş, Ioasaf Popa, Ioasaf Ganea, Atanasie Gladcovschi, Tănase Petroniu, Justin Pârvu, profesorii universitari Ioan Pulpea-Rămureanu şi Anton Uncu. Dintre aceştia, talentatul elev, orfanul Anton Uncu, devenit la rândul său profesor, diacon şi cântăreţ la Catedrala patriarhală, iar apoi preot, i-a dus mai departe misiunea, aşa cum a făcut-o şi el spre cinstirea profesorului său, Ion Popescu-Pasărea.

Adevărata aureolă a preotului Gheorghe Cotenescu a fost într-adevăr profesoratul. Seminariştii îl ascultau fără să murmure pe acest "popă de ţară" care-i stăpânea şi-i mişca, cu talentul său de expunere, cu mimica, cu umorul blajin şi cu bogăţia de cunoştinţe de care dispunea. Cei care mai trăiesc îşi reamintesc şi astăzi cu plăcere de orele sale de muzică, de excursiile pe care le organiza, de pasiunea pe care o punea şi mai ales de metoda sa didactică, sugestivă şi captivantă. Era de o bunătate rară, îi ajuta, ţinea foarte mult cu clasa şi o apăra, iar corurile pe care le dirija erau desăvârşite. "Popa Ghiţă" din Muscel se număra printre profesorii cei mai iubiţi de seminariştii câmpulungeni, argeşeni ori cernicani, mulţi dintre ei afoni. Prin talentul şi iscusinţa sa, a dovedit că muzica este o ramură de studiu importantă în formarea şi educarea tineretului, cu o singură condiţie însă: profesorul să aibă ţinuta, chemarea şi pregătirea necesară.

S-a bucurat de deplina încredere a lui Nicolae Iorga

Chiar şi după 60 de ani, impresiile sunt tot atât de vii, iar foştii şcolari, azi ierarhi şi mari duhovnici - cei care se mai află printre noi - îţi vorbesc cu duioşie, fără să fie subiectivi. Pentru că el s-a străduit poate cel mai mult, i-a povăţuit ca un părinte şi le-a fost un bun dascăl, care a pus tot sufletul său spre luminarea minţii lor. Bine văzut de toţi şi apreciat pentru cultura, râvna şi aptitudinile sale didactice, deşi nu era profesor universitar, a fost invitat în repetate rânduri de cărturarul Nicolae Iorga şi de comitetul de organizare să conferenţieze la Universitatea Populară de la Vălenii de Munte (în perioada 1932-1943).

Încrederea pe care i-a acordat-o profesorul Nicolae Iorga încă din studenţie (secretar personal) l-a determinat să accepte şi delicata sarcină de organizare, după război, a secţiei muscelene a Partidului Naţionalist Democrat, fiind ales deputat de Muscel (1931-1932), alături de Constantin (Dinu) I.C. Brătianu şi Ion Mihalache, cu numeroase intervenţii şi iniţiative parlamentare ce dovedeau şi talentul său oratoric.

Preluarea puterii de către regimul comunist şi prăbuşirea valorilor tradiţionale zduguie din temelii viaţa patriarhală din Stoeneşti. Simte nevoia să facă ceva şi îi sprijină logistic pe partizanii din Munţii Muscelului, conduşi de colonelul deblocat Gheorghe Arsenescu.

Martir al comunismului

Reţeaua informativă a Securităţii şi Miliţiei îi identifică rapid rolul (primii luaţi în vizor erau intelectualii de prestigiu ai satelor) şi este arestat în primul lot de musceleni, fiind condamnat în mai 1950, după 14 luni de anchetă. Umilinţele suferite în anchetele nesfârşite şi cruzimea călăilor din închisorile comuniste îi afectează grav sănătatea, dar nu-l zdrobesc sufleteşte.

Bătrân şi bolnav, este impus la cote enorme, i se confiscă averea (inclusiv dota soţiei, primită în 1912), e ameninţat cu excluderea copiilor minori din şcoli şi chiar cu împuşcarea dacă nu se înscrie primul în gospodăria colectivă ce trebuia înfiinţată în zonă de munte. Şi totuşi, păstrează legătura cu bunii săi prieteni, colegii seminarişti şi cei din studenţie, reuşind să organizeze la Bucureşti prima şi ultima reuniune jubiliară a absolvenţilor Seminarului Central din promoţia 1905, cu parastase pentru profesorii şi colegii dispăruţi.

După evenimentele din decembrie 1989, spre dezonoarea foştilor săi enoriaşi, aceştia vor rade de pe faţa pământului orice urmă a existenţei familiei Cotenescu în localitate, în afara bisericii şi a cavoului de familie.

(Radu Petrescu - Ziarul Lumina)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii