Gheorghe Jimboiu – un tânăr de o puritate deosebită
Alt tânăr de o puritate deosebită era Gheorghe Jimboiu. Când am început, la cererea lui Valeriu Gafencu, săptămâna de rugăciune pentru ca Traian Maniu să se întoarcă la Dumnezeu, am făcut ”o baie spirituală”. Adică, deoarece pe atunci nu aveam preoţi între noi – au venit imediat după asta – ne-am mărturisit păcatele şi greşelile unii altora, pe rând.
Atunci mi-am dat seama câtă curăţie lăuntrică avea Jimboiu. Era unul din cei mai curaţi. De la el am aflat că după şase luni de stăruinţă, a primit darul Rugăciunii inimii. Se ruga întruna. Noaptea, dacă te trezeai, îl vedeai şezând, cu capul în piept: spunea rugăciunea. Era de o curăţie rar întâlnită. Îmi spunea despre ceea ce simte la rugăciune. Mai apoi din cărţile pe care le-am citit, am înţeles că el a ajuns să trăiască stările de care vorbesc Sfinţii Părinţi.
(Pr. Mihai Lungeanu – ”Sfântul Închisorilor”, ediție îngrijită de monahul Moise Iorgovan, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007, pp. 204-205)
mai 28, 2012 @ 7:01 am
Duhovnicul meu a făcut peste 16 ani de temniță grea. Până la el nu cunoscusem pe cineva care să fi făcut pușcărie politică. De o delicatețe cum numai sfinții au! De un Crăciun mi-a trimis o felicitare cu niște versuri scrise de un poet, cred că Radu Gyr, în pușcărie. Surpriza a fost atât de mare că mi-au dat lacrimile și am căutat numaidecât să citesc poeziile celor întemnițați odată cu el. Citind m-am simtit VINOVATĂ fiindcă am trăit într-o lume artificială, fiindcă nu am știut nimic (de astă dată noi ca generație) și am dormit și am visat pe un covor format din osemintele lor scrijelite de gloanțe și bătăi. Dacă nu era Pr. Adrian niciodată nu aș fi întrezărir această lume, ignorată, de sfinți autentici. Așa l-am cunoscut pe SFÂNTUL MEU FRUMOS, Valeriu Gafencu. Spun asta fiindcă fără să-i cer, fără să mă gândesc că i-aș putea cere ceva, el mi-a dăruit o minune…