Gheorghe Nițescu – puritate și curăție sufletească
Gheorghe Niţescu era un om deschis, o fire optimistă, veselă, expansivă. Condamnat ca legionar, fusese la Piteşti, dar fiind bolnav de TBC1 a plecat de aici înainte de a începe reeducările2 şi a fost adus la Târgu-Ocna. A ajuns la Târgu-Ocna odată cu Valeriu Gafencu.
Venise de la Piteşti destul de grav bolnav, dar totuşi la început se putea mişca, nu era imobilizat la pat. Spre sfârşit, agravându-se boala, a ajuns şi el în camera 4, camera muribunzilor, unde se afla şi Valeriu.
Sub influenţa lui Valeriu, se îmbunătăţeşte foarte mult din punct de vedere spiritual şi practică rugaciunea lui Iisus. La intrarea în închisoare, nivelul lui spiritual era cel al unui creştin moral, care crede în Dumnezeu şi merge la biserică, dar nu e în mod special interesat de trăirea mistică. Avea însă o puritate şi o curăţie sufletească ce îl faceau foarte deschis spre lucrarea spirituală. Ştia că boala e gravă şi că nu are şanse să scape dar nu era trist, nu era înspăimântat, ci aştepta cu seninătate şi cu încredere, lăsându-se în voia lui Dumnezeu. În condiţiile acestea a sosit streptomicina. A fost chemat de ofiţerul politic, care i-a spus:
– Dacă vrei să trăieşti, trebuie să faci un angajament că ne vei da informaţii.
A refuzat indignat. Să ştiţi însă că dacă voiai neapărat să trăieşti şi să nu trădezi puteai sa semnezi angajamentul şi să nu îl ţii, adică puteai încerca să-i păcăleşti. Te puteai gândi: semnez, iau medicamentele şi apoi le dau informaţii inofensive, poate lucrurile se schimbă şi eu scap cu viaţa. Important e să iau medicamentele şi să scap cu viață. Ei bine, Niţescu nu putea gândi astfel. Pentru el, pentru curăţia lui sufletească, faptul de a semna chiar fără să dea informaţii, era deja un compromis, un păcat. Considera lucrul acesta un mare păcat. De aceea a refuzat, de pe poziţii creştine, crezând că e păcat, nu de pe poziţia unei morale, să-i spunem filosofice.
A venit foarte indignat după discuţia cu ofiţerul politic:
– Cum să scriu acolo că-i dau informații? Acesta e un compromis, un păcat şi eu nu pot face lucrul ăsta! Cum a putut să mă considere pe mine un trădător?
În intimitatea lui sufletească nu putea să accepte aşa ceva. Spunea:
– Nu pot să trădez şi chiar dacă o să mor, Dumnezeu poate o să-mi ierte pentru asta păcatele!
A murit cu această seninătate, nu a avut nici un regret, nici o ezitare pentru gestul făcut. Am fost aproape de el până la sfârşit. A murit noaptea şi eu am vorbit cu el chiar în ziua precedentă.
Boala avansa şi puterile îi scădeau treptat. S-a stins senin, ca o lumânare care nu mai are ceară. Nițescu, sufleteşte vorbind, a fost sub influența lui Valeriu, un fel de ucenic al lui.
(Ion Popescu – Valeriu Gafencu. Sfântul Închisorilor, ediție îngrijită de monah Moise Iorgovan, pp. 201-203)
1. În fișa matricolă penală a lui Gheorghe Nițescu este specificat diagnosticul de TBC pulmonar, faza a II-a.
2. Afirmație nu tocmai precisă pentru că Gheorghe Nițescu a stat în penitenciarul Pitești până la data de 10 februarie 1950, iar acțiunea de reeducare prin tortură era începută încă din decembrie 1949.