Gheorghe Tarcea – un preot foarte activ
Câţi ani aţi stat în Bărăgan?
– Trei ani. Am lucrat la orezărie, la fermele de stat.
– Între ce ani aţi fost cu domiciliu forţat?
– Între 1956 şi 1958. Acolo eram toţi într-un sat părăsit de bănăţeni. Toţi foşti condamnaţi care terminaserăm puşcăria. Nu ne-a dat drumul acasă la nici unul, ci ne-a trimis la muncă sub pază la fermele de stat. Era o foarte puternică fermă de stat, plus orezăria. Avea câteva mii de hectare. Asta în Bărăgan, aproape de podul Giurgeni care trece spre Vadul Oii-Giurgeni, ce duce spre Constanţa.
– Am înţeles că aţi făcut o biserică acolo?
– Nu, am găsit-o făcută. Acolo au fost deportaţi bănăţenii. Au stat cinci ani.
-Soţiile celor condamnaţi veneau acolo la soţii lor?
– Da, dar cu aprobare de la minister, bineînţeles. Chiar şi cu copiii. Dar condamnaţii nu aveau voie să părăsească locul. Chiar până la Feteşti sau la Vadu Oii aveau nevoie de aprobare. (…)
– Aveați voie să faceţi slujbă la biserică?
– Eu, când am ajuns acolo, am găsit o biserică făcută de bănăţeni, că n-au fost numai nemţi, ci şi români. (…)
Am găsit acolo un preot foarte activ. Însă, fiind deportat din loc în loc, a murit la Aiud, greu bolnav. El a făcut o biserică acolo, în colonia din Bărăgan, ca un fel de şură din vălătuci de pământ şi acoperiş din stuf. Catapeteasma era tot din vălătuci, fără pictură. Mică, aşa de vreo zece metri.
Noi ortodocşii nu eram mulți. La început, într-un sat de 700 de case, am fost numai cinci români de toţi. Pe urmă au început a veni, de am ajuns la vreo două, trei sute. Toţi veneau la biserică. Nu exista! Întâi mergeam la miliţie, semnam de prezenţă, apoi ne duceam toţi la biserică. Acolo era un preot, Tarcea, care fusese deportat. A murit la Aiud. Fusese deportat cu un grup de români, basarabeni şi bucovineni. Vreo 20 de familii. Ei au făcut biserica asta.
Noi am găsit pe preotul acela, dar el nu mai avea cu cine sluji, că le dăduse drumul la nemţii bănăţeni. Tot atunci s-au dus şi românii.
(Pr. Dimitrie Bejan – Bucuriile suferinței. Evocări din trecut. Vol. II)