Ghetsimani

Picioarele spălate de plânsul Magdalenii
Se frânseră. Sub raza divinei milostenii
Iisus căzu în rugă cu faţa-nsângerată
Şi greu, în pacea nopţii, rosti cuvântul: „Tată,
Îţi simt durerea sfântă şi grija părintească,
Mă doare mila caldă ce vrea să mă-nvelească,
Mă tulbură iubirea şi jalea de Părinte.
Când sângele va curge prinos al jertfei sfinte,
Când urletul mulţimii va cere de la Tine
Să osândeşti pe Domnul luminilor depline,
Când voi sorbi pe Cruce buretele cu fiere,
Când fiul Tău cădea-va sub bici fără putere,
Când sfârtecându-mi trupul în drumul alb de ţară
Voi duce spre Golgota cereasca mea povară,
Părinte-al meu, în milă să nu-ţi uiţi legământul,
Mă lasă cu durerea să mântuiesc pământul.
Să nu-ţi aduni blestemul şi fulgerele toate,
Ca să opreşti mânia neputincioasei gloate;
Nu-i pedepsi pre dânşii cu ploaie de pucioasă,
În marea Ta iubire mă uită şi mă lasă,
Mă lasă, Doamne-al milei, să nu-ţi mai simt iubirea,
Să ştiu că nu-mi ajunge la Tine tânguirea.
Te-mbracă azi în haina lucirilor de stele
Cu bucuria sfântă a învierii mele.
Ca să nu ştiu cât suferi în lumile-ţi senine,
Părinte, fă să treacă paharul de la mine”.
Iisus ridică fruntea şi-ncepe să coboare.
O aripă de înger l-atinse cu răcoare.