Gili Ioanid, „un spirit de sacrificiu fără pereche”

Întâlnirea și cunoștința cu Gili Ioanid mi-a făcut o mare bucurie. Nu-mi puteam închipui că e posibil ca un om să aibă atâtea resurse sufletești. Mă întrebam cum a putut până la vârsta lui să acumuleze atâta bagaj intelectual și spiritual. Când a intrat în închisoare era student în ultimul an la Litere și Filozofie. Era de o modestie pe care nu o puteai întâlni ușor.

De fapt, închisorile comuniste erau pline de tot ce a avut neamul românesc mai bun și mai frumos, toate valorile spirituale ale neamului au fost aruncate și puse în lanțuri în temnițele comuniste. Gili Ioanid făcea parte din vârfurile elitei tinere a spiritualității românești. Alături de Costică Oprișan, Costică Butan, Ion Sadovan și alte sute și mii de tineri.

Gili Ioanid era un spirit de sacrificiu fără pereche. Întotdeauna pentru el primau nevoile altora, iar el se lăsa pe ultimul plan. […]

Gili Ioanid era un izvor nesecat de lecții de literatură și filozofie, Tavi Tomuță, un mare povestitor de romane, iar Nicu Popescu zis ”Vorkuta” purta în desaga lui tot polul nord al gulagului rusesc în care a stat internat 5 ani din viața lui.

(Mihai Timaru, Amintiri de la Gherla, Editura de Vest, Timișoara 1993, pag. 127-128)