Gioga era unul dintre cele mai frumoase caractere
Examinând pe toate fețele și ipoteza unei evadări din chiar incinta lagărului, am sfârșit prin a o șterge de pe lista posibilităților, riscurile fiind enorme, iar șansele de reușită aproape inexistente. (…)
Ce-ar fi, ne-am zis, să încercăm să ne continuăm evadarea mergând spre sud și să trecem frontiera în Bulgaria? Într-acolo chiar că nu vom fi căutați! (…)
Fiind vorba de Bulgaria, mă dusese gândul la Gioga Parizianu. Era aromân, originar din Bulgaria. Ne cunoscusem și ne împrietenisem la mina de plumb de la Cavnic. Gioga era unul dintre cele mai frumoase caractere pe care le-am întâlnit în închisoare.
N-am avut nici o reticență să-i încredințez intenția mea de a încerca o nouă evadare1 și să-i cer părerea și sfatul cu privire la eventualitatea trecerii frontierei în Bulgaria. Cu toate că nu vedea posibilitatea unei evadări de la Salcia, ideea trecerii graniței spre sud l-a entuziasmat. Fără multă vorbă, s-a declarat gata oricând să ni se alăture dacă vom găsi o cale spre libertate. Pentru el, fuga din Salcia era principala problemă care trebuia rezolvată. Fiind dobrogean, trecerea clandestină a frontierei o considera relativ ușoară, iar odată ajunși pe teritoriul bulgar, planul era pentru el gata făcut. Avea ferma convingere că vom putea traversa toată Bulgaria, de la nord la sud, pe jos sau profitând de diferitele mijloace locale ce ne vor ieși în cale, căruțe sau camioane, pentru a ajunge în zona muntoasă de la frontiera greco-bulgară. Vom merge cu precădere prin zonele rurale, dându-ne drept muncitori sezonieri, în drum de la un loc de muncă la altul. Știind perfect bulgărește, nu va avea nicio dificultate să se înțeleagă cu localnicii, iar noi vom evita să vorbim. Desigur, rămânea să ne descurcăm pentru a ne procura câte ceva de mâncare, fie dând câte o mână de ajutor la gospodăria unui țăran, fie înfruptându-ne noaptea din fructele livezilor și legumele grădinilor întâlnite în drum.
După calculele lui Gioga, într-un timp de două săptămâni, vom ajunge în regiunea așezărilor aromânești din munții de la granița cu Grecia. Acolo, spunea Gioga, se simțea ca acasă. Avea rude și prieteni și putea conta pe solidaritatea de clan a macedoromânilor. Pentru oierii aromâni din satele lor de munte, așezate atât de partea bulgărească, cât și de cea grecească, granița nu fusese niciodată un hotar cu adevărat despărțitor. (…)
Gioga susținea că, odată ajunși în regiune, vom fi găzduiți și ascunși în stâne, iar la momentul prielnic vom fi trecuți de o călăuză peste frontieră, în Grecia.2
(Ion Ioanid – Închisoarea noastră cea de toate zilele, Editura Albatros, 1996, Vol. V, pag. 93-94)
1. Autorul avea deja experiența unei evadări din lagărul Cavnic, petrecută în anul 1953, însă a fost prins și întemnițat din nou după câteva luni petrecute în clandestinitate.
2. Până la urmă, protagoniștii planului de evadare au fost nevoiți să renunțe la această încercare din pricina mutării locului de muncă ce se aflase situat la malul Dunării, singurul loc prielnic evadării din lagărul de la Balta Brăilei.