Gioga – modest și generos, mereu cu zâmbetul pe buze
Gioga este un student aromân mic de statură, solid, plin de energie şi mereu cu zâmbetul pe buze. Este un foarte bun camarad, modest şi generos. Nu găsesc cele mai potrivite cuvinte pentru portretul lui. Ce pot spune mai mult despre inima şi caracterul lui decât a spus Ion Ioanid în “Închisoarea noastră cea de toate zilele”: Gioga? – “un băiat cu inimă de aur”! Gioga este unul dintre tinerii români care au avut destinul tragic de a trece prin infernul de la Piteşti.
Cuvântul “infern” ar putea părea unora exagerat. Dar eu i-am verificat conformitatea cu adevărul. Şi încă într-un mod şocant.
La câteva zile după ce am ajuns în aceeaşi baracă cu Gioga, într-o noapte, în timp ce ocnaşii îşi dormeau somnul profund al celor epuizaţi de munca în subterană, în liniştea care nu era tulburată decât de strigătul îndepărtat al santinelelor din turele, s-a auzit un strigăt, un răcnet puternic şi prelung, ca de fiinţă înjunghiată. Ne trezim brusc, speriaţi, cu inimile palpitând de emoţie.
– Ce-i? Ce s-a întâmplat?
Cei mai vechi ne liniştesc:
– Nu-i nimic! A visat Gioga!
A visat iar Gioga şi a scos un strigăt înfricoşător. Doamne, prin ce a trecut acest om şi cei ca el! Acel strigăt izvora din adâncul coşmarului care persista în visele celor torturaţi la Piteşti. Erau strigăte din iad, în cel mai real sens al cuvântului! Mai târziu, voi auzi din povestirile lui Gelu Gheorghiu despre Piteşti şi ale lui Virgil Maxim despre Gherla, tot ceea ce s-a întâmplat în aceste uzine ale torturii şi morţii. Ei îmi vor povesti experienţele infernale prin care au trecut. Dar strigătele lui Gioga au fost dovezile cele mai elocvente. Ele indicau gradul până la care a fost supus tineretul creştin din România, torturii şi exterminării.
(Pr. Liviu Brânzaș – Raza din catacombă)