Goiciu – la prima și ultima vedere… un monstru

Aici [la închisoarea Galați n.n.] au fost aduşi o parte din fruntaşii P.N.Ţ. după procesul înscenat în 1947. Printre ei se aflau Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Nicolae Carandino, colonelul Stoica şi Piky Rădulescu-Pogoneanu, ultimul ridicat de la Ministerul de Externe.

Tot aici a fost numit comandant un aşa zis ofiţer Goiciu, găgăuz de origină, ciocănar de profesie, coleg de branşe şi în toate celelalte cu zisul general Drăghici. Deci noul comandant avea o origină sănătoasă şi legături foarte solide în comitetul central al partidului comunist impus de Rusia.

Regimul de la Galaţi?

Ca şi regimul instaurat de ruşi în România Cum s-a instalat Goiciu, s-a bazat pe forţă, bineînţeles adaptată condiţiilor mediului şi dispoziţiunilor primite: pumnul, ciomagul, lovituri cu toate membrele corpului, din orice poziţie, însoţite de urlete şi articulaţii gângave ce nu reuşeau de multe ori să depăşească cuvântul „mă-tii”.

GOICIU: înalt, mătăhălos, buze mari, roşu la faţă, la prima şi ultima privire … un monstru, o făptură a cărei inteligenţă nu se părea că licărise pe undeva … cândva … care-şi închipuise că nu este posibil ca altul să gândească altfel decât el.

El era zis comandant.

El primea, şi îi plăcea s-o facă, pe fiecare Român arestat şi trimes la secţia lui satanică din infernul comunist, pe care cu deosebit sadism o conducea.

Noiembrie 1949. Poate 7 sau 8, poate 11 sau 26, într-una din aceste zile, ca de altfel aproape în fiecare zi de peste an a sosit marfă nouă pentru găgăuţ.

Maşina închisorii a adus 11 oameni de la gară. Fuseseră expediaţi cu duba de la Securitatea din Bacău.

In prima curte a închisorii, cu spatele la zid, la distanţă de un metru între ei şi în poziţie de drepţi, au fost aranjaţi noii veniţi în vederea recepţionării lor de către zisul comandant. Printre deţinuţi se găsea un preot catolic, Băcăoanu Petre, încă doi preoţi, un învăţător, Sovejan, şi alţii.

Deodată poarta se deschide şi dau năvală vreo 10-12 gradaţi… unul avea stele … Printre ei, un altul ţinea in braţe nişte dosare şi căuta un loc unde să le aşeze. Le-a pus pe un taburet.

Cel cu stea în frunte şi cu altele pe umeri face un pas înainte. Ceilaţi, 2-3 paşi îndărăt.

Cu privirea îi măsoară şi în gând parcă îşi caută cuvintele… ca să impresioneze.

Cu vocea joasă şi parcă plină de curiozitate se adresează primului, ridicând glasul cu fiecare silabă articulată.

– Ce-ai fost, mă?

– Am fost preot, domnule!

– Cum adică (făcând mai pe curiosul), popă?

– Nu domnule, am fost preot.

– Mă, eu te întreb,… nu popă?

– Nu … a deschis omul gura, şi n-a apucat să termine răspunsul că o palmă zdravănă l-a azvârlit pe jos.

In momentul acela, zeci de cizme şi pumni l-au ridicat pe cel oropsit.

– Mă (şi cu o voce joasă şi calmă), eu te-am întrebat ce ai fost?

– Eu v-am spus că am fost preot.

Şi o altă palmă zdravănă l-a aruncat în partea cealaltă, iar cizmele şi pumnii au intrat imediat în mişcare pentru a-1 aduce pe verticală pe OMUL DOMNULUI ce nu-şi mai simţea trupul.

Aşa a continuat până când în sfârşit … disperatul răspundea: „ am fost popă”.

Atunci, pe faţă îi apărea un rânjet şi Goiciu continua:

– Păi … aşa, vezi că ştii ce ai fost, şi ai uitat. Şi de ce mă rog eşti aici?

– Nu ştiu! Mi s-a spus că sunt acuzat că …(şi nu apuca să termine deoarece o altă palmă a făcut să fie ridicat pentru a nu ştiu câta oară, tot în pumni şi în picioare.

Omul se clătina… era năuc!

– Mă, tu eşti acuzat … eşti vinovat că ţii poporul în întuneric şi complotezi împotriva clasei muncitoare!

– Eu am ajutat pe oameni, le-am înţeles greutăţile şi … (din nou era ridicat cu promptitudine de reprezentanţii clasei muncitoare).

Şi nu era lăsat în pace până nu rostea că e vinovat şi a complotat împotriva regimului.

Goiciu răsufla … Vezi, pentru asta s-a străduit Securitatea să descopere adevărul, şi s-o spui la proces cu curaj … că după aia tot la mine te întorci.

… Dosarul îi era dat la o parte, ceea ce însemna că era apt de a fi primit în „cazanul” de la Galaţi … şi… se trecea la următorul …

Scena se repeta de la unul la altul cu întrebări similare şi insistenţa de a obţine răspunsul pe care-l voia, cu sublinierea ca acesta să fie spus şi în faţa judecăţii poporului…

Al zecelea, un copil căruia mustaţa nu-i mijise, îmbrăcat ca vai de lume, îşi făcea fel de fel de planuri în faţa spectacolului uluitor, în timp ce căciula, ajunsă fără păr pe ea, i se afunda din ce în ce pe cap şi bărbia i se apropia de piept. Îşi făcea tot felul de planuri ca să scape mai uşor.

Goiciu se apropie de el, îl măsoară şi, cu un pumn sub bărbie, îi ridică privirea în sus.

– Ce ai făcut …măi copile?

– N-am făcut nimic …

– Ce ai fost tu?

– Am fost ucenic la Creditul Carbonifer de la Comăneşti…

– Fiu al clasei muncitoare … ( între timp îl măsoară din creştet până în tălpi). Mama ta plânge după tine … şi tu îţi pierzi tinereţea … Ia dă dosarul … se adresează unui sergent. După ce-l răsfoieşte îl aruncă şi…

– Bine măi banditule (şi elevul de liceu din Bacău se ridică ajutat de cizmele şi pumnii binevoitori ai haitei lui Goiciu). Toată viaţa ai umblat cu escrocherii, iar acum cauţi să induci în eroare clasa muncitoare … (O nouă palmă a făcut să fie ajutat să se ridice …) Mă, nu-ţi merge cu clasa muncitoare ( şi după ce este pus în picioare … se adresează gradaţilor):

– De unul singur în celulă …!

Goiciu se opreşte , răsuflă … şi văzându-se faţă-n faţă cu ultimul, după aproape o oră de muncă pentru a-i lua în, primire pe noii veniţi, se adresează:

– Mă, dar pe tine cum te mai cheamă?

– Sovejanu!

– Şi ce ai fost, mă?
– Am fost învăţător! 
– Cum banditule, ai învăţat prostii pe copiii poporului? … şi … poc … o palmă zdravănă a făcut ca amabilitatea hăitaşilor … zisului comandant să-l repună în poziţia de echilibru. 
– De ce eşti mă aici?
– Fiindcă am ajutat pe unul, i-am dat maşina de scris pentru nişte acte, şi el a făcut altceva cu maşina. 
– Şi tu nu ştiai ce face? (Şi din nou l-a trântit la pământ). Tu învăţător … banditule … şi trăgându-i o înjurătură, l-a doborât cu altă palmă … Bine mă, cum eşti aşa de tâmpit? Nu vezi mă … că şi China e cu noi? Suntem tari, mă, vă distrugem, şi nici imperialiştii americani nu vă scapă din mâinile noastre!

Şi o nouă palmă (fiindcă numai dintr-una te dobora) a făcut pe ceilalţi să-l ridice.

– Mă, să-ţi intre în cap că nu-ţi merge cu clasa muncitoare.

In sfârşit, au intrat în închisoare. Fiecare izolat până la proces.

După deschidere, în fiecare zi, de dimineaţă, Goiciu te bătea, şi-ţi amintea să recunoşti … ce ai recunoscut la Securitate … Dar cum recunoscuseră la Securitate … este lesne de înţeles. Tot în anul 1950, şi tot după deschidere, Goiciu intră într-o celulă … şi începe să înjure.

Celularul răsuna de vocea unui deţinut care se dezlănţuise:

– Bă neisprăvitule bestie … du-te în cimitirul din Tecuci … şi acolo ai să găseşti nişte oase. Bestie, du-te şi satisface-ţi poftele animalice …

Goiciu a dat înapoi şi uluit a plecat. N-a mai intrat în alte celule în dimineaţa aceea.

Cel care-l înfruntase era farmacistul Hristache Stratulat din Tecuci, un om de mare curaj.

După miezul nopţii, în liniştea aşternută peste închisoarea în formă de potcoavă a Galaţiului, de dincolo de celularul celor în tranzit, parcă dintr-o lume aparte, se aude o voce:

– Fraţilor, cine are ceva de transmis pentru lumea cealaltă … să-mi comunice cât mai repede… în curând voi pleca … Grăbiţi-vă … Zilele îmi sunt numărate … Sunt condamnat la moarte şi aştept să vă părăsesc … Profitaţi de ocazie …

După această pregătire, pentru a trezi pe cei în amorţire care nu căzuseră toropiţi în adâncul visărilor, o voce tânără care nu mai avea somn a început să povestească.

– Să vă dau eu reţeta pentru a scăpa de comunişti. E un lucru foarte uşor. Pe şeful Securităţii din Bacău l-am lichidat…

– Mi-a arestat tatăl. Acasă rămăsesem aproape muritori de foame. El întreţinea familia. Eu eram elev. Il cunoşteam pe tata foarte bine. Deşi copil, ştiam cu siguranţă că e nevinovat.

– Am făcut rost de un pistol şi m-am dus la Securitate. Am cerut să vorbesc cu comandantul pentru că am ceva foarte important şi urgent să comunic.

Unul de la poartă a dispărut pentru puţin timp, după care a revenit şi m-a chemat înăuntru. Probabil m-au crezut, fiindcă m-au condus în biroul unui ofiţer care trona într-un fotoliu înconjurat de telefoane.

– Ce este flăcăule? mi s-a adresat.

– Domnule comandant, am început ca la o petiţie, tata a fost arestat şi este nevinovat. Eu îl cunosc şi ştiu acest lucru. Vă rog, şi-i spun rar şi apăsat … să-i daţi drumul imediat. Eu şi fraţii mei nu avem ce mânca. Am fost dat afară din liceu.

In acest timp maiorul începe să se congestioneze. 
Eu continui:

– Tatăl meu se numeşte Georgescu …

La auzul numelui, comandantul furios răspunde:

– Nu ţi-e ruşine. E un criminal, un bandit, eşti fiul unui criminal.

– Vă rog să-i daţi drumul imediat. E nevinovat, am reuşit să mai articulez.

Maiorul a încercat să se ridice de pe scaun.

N-am mai aşteptat. Am scos pistolul de la brâu, l-am îndreptat spre el şi am tras două cartuşe … s-a prăvălit.

La auzul împuşcăturilor s-a deschis uşa alăturată şi o femeie speriată a ţipat. Am tras şi în ea.

Am început să mă retrag spre ieşire şi să trag. Cele 9 cartuşe le-am terminat până la poartă. Nici nu ştiu cum am fost prins, dar pe culoar, în faţă nu mai aveam pe nimeni în picioare. Probabil din spate … m-au înhăţat.

Dar mi-am făcut datoria, fiindcă sunt sigur că tata a fost arestat nevinovat.

Acum plec pe lumea cealaltă şi vreau să vă servesc pe toţi care aveţi de comunicat ceva.

(Cicerone Ionițoiu – Morminte fără cruce. Contribuţii la cronica rezistenţei româneşti împotriva dictaturii. Vol. II)